O nouă dronă, a treia în tot atâtea zile, a fost doborâtă duminică dimineaţă în spațiul aerian al României

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că o nouă dronă a fost doborâtă duminică dimineaţă, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forţelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina-Chilia.
AGERPRES - D, 26 iul. 2026, 11:23
O nouă dronă, a treia în tot atâtea zile, a fost doborâtă duminică dimineaţă în spațiul aerian al României

Într-un mesaj postat pe facebook şeful statului i-a felicitat pe piloţii români şi echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul şi eficienţa cu care îşi îndeplinesc misiunile.

„Prin acţiunea lor, contribuie la apărarea teritoriului naţional şi la siguranţa cetăţenilor români. Potrivit anchetei desfăşurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineaţă este de tip Shahed, utilizată de Federaţia Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei”, a detaliat Nicuşor Dan.

Acesta a precizat că investigaţiile privind dronele doborâte sâmbătă şi duminică sunt în desfăşurare, adăugând că protestul diplomatic al României faţă de Federaţia Rusă va fi fundamentat pe aceste cercetări.

„Este inadmisibil şi intolerabil ca Federaţia Rusă să continue încălcarea spaţiului aerian al României, care este, în acelaşi timp, spaţiu aerian al NATO şi al Uniunii Europene. Astfel de acţiuni sunt inacceptabile şi le tratăm cu toată seriozitatea, alături de aliaţii noştri”, a transmis Nicuşor Dan.

Ministrul Apărării, Radu Miruţă: Drona a fost doborâtă deasupra Mării Negre

Ministrul interimar al apărării, Radu Miruţă, a precizat că drona doborâtă de militarii români duminică dimineaţă în zona Sulina-Chilia este a treia dronă neutralizată în trei zile consecutive, subliniind că eforturile MApN din ultimele luni dau rezultate.

„O altă dronă intrată ilegal în spaţiul aerian românesc a fost doborâtă astăzi de militarii români. Este a treia dronă neutralizată în trei zile consecutive. Eforturile din ultimele luni din cadrul MApN dau rezultate”, a scris Radu Miruţă, duminică, într-o postare pe facebook.

Potrivit ministrului, drona doborâtă în zona Sulina-Chilia a fost detectată de radarele MApN în afara spaţiului aerian românesc.

„Astăzi, la ora 10:13, o aeronavă F-16 Fighting Falcon a Forţelor Aeriene Române a doborât o dronă care pătrunsese neautorizat în spaţiul aerian al României. Drona a fost detectată de radarele MApN în afara spaţiului aerian românesc. A intrat în apele teritoriale ale României la ora 10:08, iar cinci minute mai târziu a fost neutralizată în condiţii de siguranţă, deasupra Mării Negre, în apele teritoriale ale României”, a explicat Miruţă.

El a evidenţiat faptul că patru din cele cinci drone doborâte până în prezent pe teritoriul ţărilor UE din NATO au fost neutralizate de piloţi militari români.

Ministrul interimar al apărării i-a felicitat pe piloţii români şi pe colegii lor de la sol pentru activităţile desfăşurate, punctând că siguranţa României nu se apără cu sloganuri.

Anterior, vineri, în jurul orei 11.00, un pilot român de pe un avion F-16 a doborât o dronă care a intrat în spațiul aerian al României.

Iar sâmbătă dimineaţă, la ora 8.30, o altă dronă a fost doborâtă în spaţiul aerian românesc, la 10 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe (n.n. – din Delta Dunării). Drona a fost doborâtă de un pilot român dintr-un avion F-16.

Citește și:
– Tensiuni diplomatice la București: Ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la sediul MAE

Te-ar mai putea interesa și
Se vor interzice tigăile antiaderente în Europa? Producătorul Tefal riscă un nou proces în Franța, iar UE pregătește noi reguli din 2027
Se vor interzice tigăile antiaderente în Europa? Producătorul Tefal riscă un nou proces în Franța, iar UE pregătește ...
Grupul francez SEB, proprietarul mărcii Tefal, riscă un nou proces în Franța din cauza utilizării substanțelor chimice PFAS în unele dintre tigăile sale antiaderente. Trei organizații de......
Proteste de amploare în Franța. 70.000 polițiști și militari au fost mobilizați. 135 de persoane au fost până acum reținute
Proteste de amploare în Franța. 70.000 polițiști și militari au fost mobilizați. 135 de persoane au fost până acum ...
Sute de mii de persoane sunt așteptate la manifestațiile organizate sâmbătă în Franța, pentru al patrulea weekend ...
Campania de vaccinare a oilor și caprelor din România începe duminică dimineață. Dozele de vaccin furnizate de UE au ajuns mai devreme
Campania de vaccinare a oilor și caprelor din România începe duminică dimineață. Dozele de vaccin furnizate de UE au ...
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor va începe duminică dimineață în județele Constanța și ...
PMB vine cu explicații în privința blocului din Drumul Taberei a cărui locatari au fost evacuați. „Crăpătura există de 9 ani. Nu e de la calitatea construcției, ci de la problemele de canalizare ale imobilului
PMB vine cu explicații în privința blocului din Drumul Taberei a cărui locatari au fost evacuați. „Crăpătura ...
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea ...