Alte 18 programe de dezvoltare rurală au obţinut aprobarea Comisiei Europene

Comisia Europeană a aprobat, vineri, alte 18 programe de dezvoltare rurală din cele 118 programe destinate îmbunătăţirii competitivităţii sectorului agricol din Uniunea Europeană, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Economica.net - S, 14 feb. 2015, 07:04
Alte 18 programe de dezvoltare rurală au obţinut aprobarea Comisiei Europene

Primele nouă programe de acest fel au fost adoptate în luna decembrie a anului trecut, scrie Agerpres.

Cele 18 programe adoptate vineri vor beneficia de finanţare în valoare de 14,325 miliarde de euro de la bugetul UE, la care se vor adăuga finanţări naţionale, regionale şi private. Prin adăugarea celor nouă programe adoptate în decembrie, decizia de astăzi duce numărul programelor de dezvoltare rurală adoptate la 27 din 118, ceea ce înseamnă că programe în valoare de peste 35 de miliarde de euro (aproximativ 36% din buget) au fost aprobate până acum.

‘Unul din atuurile conceptului de Dezvoltare Rurală este că avem priorităţi cheie dar este la latitudinea fiecărui stat membru sau regiune să conceapă un program care se potriveşte situaţie şi provocărilor sale. Programele de astăzi oferă finanţare pentru o gamă largă de proiecte dinamice, variind de la proiecte de modernizare a agriculturii în ţările baltice, încurajarea tinerilor fermieri să se alăture sectorului în Slovenia, la scheme destinate îmbunătăţirii calităţii apelor în Olanda şi protejării a 2,5 milioane hectare de teren arabil în Anglia. Sunt încântat să confirm că cele 18 programe adoptate astăzi vor oferi peste un milion de locuri în cursurile de pregătire’, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan.

Dezvoltarea rurală este al doilea pilon al Politicii Agricole Comune. În total, 118 programe sunt prevăzute pentru toate cele 28 de state membre ale UE. Cele 118 programe multianuale şi operaţionale la nivel naţional sau regional vor beneficia de un sprijin total din partea UE în valoare de 99,6 miliarde de euro pentru perioada 2014 – 2020 prin intermediul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), la care se vor adăuga finanţări naţionale, regionale şi private.

Te-ar mai putea interesa și
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 pe website-ul www.economica.net, intitulat „Îmbuteliatorul apei......
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre ...
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și ...
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...