Autostrada Moldovei A7: 32 de zile până la momentul adevărului. UMB așterne deja asfalt la mega-viaductul de 1,2 km

Progres remarcabil la viaductul de la Cleja (1,2 km), punctul critic al șantierului Autostrăzii A7 Adjud - Bacău, anunță joi secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma. Potrivit lui, Dorinel Umbrărescu lucrează doar în acest loc cu 400 de muncitori.
Ion Dobreanu - J, 30 iul. 2026, 16:55
Autostrada Moldovei A7: 32 de zile până la momentul adevărului. UMB așterne deja asfalt la mega-viaductul de 1,2 km

Redăm mai jos anunțul secretarului de stat cu privire la „cel mai fierbinte” șantier de autostradă din România:

„32 DE ZILE PÂNĂ LA MOMENTUL ADEVĂRULUI PE AUTOSTRADA MOLDOVEI A7

Mai sunt doar 32 de zile până la termenul-cheie al PNRR și nu irosim nicio clipă.

Pe șantierele Autostrăzii Moldovei dintre Adjud, Bacău și Pașcani se lucrează la foc continuu, cu toate resursele mobilizate pentru atingerea obiectivului de la 31 august: îndeplinirea jaloanelor asumate și atragerea integrală a fondurilor europene puse la dispoziția României prin PNRR.

📍 În punctul critic al întregului proiect, la viaductul de 1,2 kilometri de la Cleja, lângă Bacău, progresul din ultimele săptămâni este remarcabil.
Astăzi putem vedea deja primul strat de asfalt așternut pe viaduct, stâlpii de iluminat montați și lucrările începute la rosturile de dilatație ale podului.
Până la sfârșitul acestei săptămâni va fi finalizată betonarea plăcii pe una dintre căile de circulație, iar săptămâna viitoare se va încheia și betonarea celei de-a doua căi.

👷 Peste 400 de muncitori lucrează doar în acest punct al șantierului.
Este un adevărat furnicar: se betonează, se armează, se hidroizolează, se montează echipamente, se execută finisaje și se pregătesc următoarele etape de lucru, asfalt, parapete, marcaje. Fiecare zi câștigată contează, fiecare operațiune finalizată ne aduce mai aproape de obiectiv.

a7

🤝 În urmă cu doar câteva săptămâni am reușit să obținem, împreună cu Comisia Europeană, păstrarea tuturor celor șase loturi dintre Focșani și Pașcani în cadrul PNRR. Acum responsabilitatea este a noastră: să livrăm la timp acest obiectiv major pentru România.

Miza este uriașă. Vorbim despre aproape 2 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile și despre finalizarea celui mai important proiect de infrastructură rutieră aflat astăzi în execuție în regiunea Moldova.
Rămânem concentrați pe obiectiv.
📅 31 august.

Până atunci, fiecare zi este o cursă contracronometru. Iar pe Autostrada Moldovei se muncește ca și cum fiecare oră ar conta.”

Te-ar mai putea interesa și
Noua Ordine Mondială – Comerțul mondial are nevoie de o schimbare de paradigmă. Sistemul este la o răscruce decisivă, avertizează OMC
Noua Ordine Mondială – Comerțul mondial are nevoie de o schimbare de paradigmă. Sistemul este la o răscruce decisivă, ...
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a îndemnat marţi statele membre să reformeze regulile care guvernează comerţul mondial, avertizând că, în caz contrar, riscă o fragmentare care ar......
Top cele mai bune oraşe din lume – Unde se află Bucureștiul în clasament şi ce oraş din România se mai află în top 1.000
Top cele mai bune oraşe din lume – Unde se află Bucureștiul în clasament şi ce oraş din România se mai află ...
New York, Londra şi Paris ocupă primele trei poziţii în Indicele Global al Oraşelor pentru 2026 al Oxford Economics, ...
Șeful ANRE anunță controale la distribuitorii de energie, pe motiv că noile centrale funcționează prea mult în teste
Șeful ANRE anunță controale la distribuitorii de energie, pe motiv că noile centrale funcționează prea mult în teste
Președintele ANRE, George Niculescu, a declarat că instituția va merge în control la operatorii rețelelelor de distribuție ...
Finlanda va trimite Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 290 de milioane de euro
Finlanda va trimite Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 290 de milioane de euro
Guvernul finlandez a anunţat marţi un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, care este în valoare de 290 de milioane ...