Federaţia SANITAS anunţă suspendarea grevei generale: Nu închidem greva, ci dăm o şansă politicului să se reseteze

Federaţia SANITAS anunţă vineri suspendarea grevei generale începute în 28 iulie,, ”Nu închidem greva, ci dăm o şansă politicului să se reseteze şi să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării”, precizează sindicaliştii, citați de News.ro.
Ion Dobreanu - vin, 31 iul. 2026, 08:34
Federaţia SANITAS anunţă suspendarea grevei generale: Nu închidem greva, ci dăm o şansă politicului să se reseteze

Aceștia au mai precizat că obiectivele pentru perioada următoare sunt negocierea unui alt proiect al legii salarizării, ”mai corect, mai coerent şi mai echitabil”, negocierile fiind purtate cu ”un factor politic cu putere legală de decizie – fie Parlamentul, fie un guvern legitim desemnat”, potrivit News.ro.

Greva este suspendată până la apariţia unui nou proiect de lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice.

”Astăzi putem spune cu toată convingerea: Am reuşit! Am fost auziţi! Am demonstrat că SANITAS este o forţă organizată, hotărâtă şi unită. Greva noastră şi-a atins un prim obiectiv: să facem cunoscută realitatea din sistemul public de sănătate şi din cel de asistenţă socială.

În 29 iulie, Federaţia Sanitas din România a obţinut încă o victorie: Camera Deputaţilor a aprobat un amendament la Legea sănătăţii, care permite deblocarea posturilor vacante din Sănătate, evident, în limita bugetului aprobat. De asemenea, adoptarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice a fost, cel puţin, amânată. Reuşita vă aparţine vouă, tuturor colegilor care s-au mobilizat, care au avut curajul să acţioneze şi care au vorbit cu o singură voce”, este mesajul adresat de SANITAS membrilor de sindicat.

Conform Sanitas, proiectul legii salarizării, aşa cum îl ”vând” partidele care fac parte din guvernul interimar, nu mai există , din punctul de vedere al organizaţiei sindicale.

”Am explicat timp de mai multe săptămâni de ce este un proiect inechitabil şi lipsit de logică economică. Am argumentat cu calcule şi le-am prezentat în toate mediile posibile: politicieni, partide parlamentare, mass-media etc.

Am demonstrat că legea e greşită inclusiv experţilor Băncii Mondiale. Am obţinut şi o decizie de instanţă care confirmă că guvernul Bolojan este interimar şi nu mai are puterea politică de a construi şi promova un proiect de lege”, afirmă sindicaliştii.

Ei afimă că din acest moment au două noi obiective: negocierea unui alt proiect al legii salarizării, mai corect, mai coerent şi mai echitabil; purtarea acestor negocieri cu un factor politic cu putere legală de decizie – fie Parlamentul, fie un guvern legitim desemnat.

”Până la atingerea acestor două obiective, Consiliul Naţional Sanitas a decis SUSPENDAREA grevei generale. Vom reveni asupra deciziei suspendării în momentul înregistrării în Parlament a unui nou proiect de lege a salarizării.

NU ÎNCHIDEM GREVA, ci dăm o şansă politicului să se reseteze şi să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării.

Reducem, în acest fel, şi presiunile asupra sistemului sanitar public, asupra pacienţilor şi a personalului, din respect şi grijă pentru fiecare dintre aceştia”, anunţă SANITAS.

Federația a mai precizat că dacă în acest timp nu se găsesc soluţii la revendicările sale, există posibilitatea legală să redeschidă greva generală fără să mai parcurgă încă odată toate etapele impuse de lege.

Te-ar mai putea interesa și
Israel – Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susţine preşedintele comisiei electorale
Israel – Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susţine preşedintele ...
Rezultatele alegerilor legislative, care au adus progrese pentru două partide arabe, nu vor fi puse sub semnul întrebării de suspiciunile de nereguli, a afirmat duminică preşedintele comisiei......
Formula 1 Cel mai tânăr campion mondial din istorie. Kimi Antonelli a cucerit titlul
Formula 1 Cel mai tânăr campion mondial din istorie. Kimi Antonelli a cucerit titlul
Italianul Kimi Antonelli (Mercedes) a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, după ce s-a clasat ...
LaDoiPași Extra, lanțul de magazine operate direct de nemții de la Metro, se îndreaptă spre pragul de 90 de magazine și primește bani de la grup
LaDoiPași Extra, lanțul de magazine operate direct de nemții de la Metro, se îndreaptă spre pragul de 90 de magazine ...
Metro Convenience Romania SRL, compania controlată de grupul german Metro care operează direct lanțul de magazine de proximitate ...
Mugur Pantaia, directorul gigantului HP în România: Suntem o excepție de la valul de disponibilizări din IT. Bucureștiul are prioritate pentru investițiile grupului
Mugur Pantaia, directorul gigantului HP în România: Suntem o excepție de la valul de disponibilizări din IT. Bucureștiul ...
În timp ce mai multe companii din industria IT au anunțat disponibilizări, HP Inc. România a reușit să își mențină ...