Omagiu pentru Miura: O ediție specială Lamborghini de 1.015 CP va fi prezentată la Monterey Car Week

Automobili Lamborghini marchează o etapă istorică prin lansarea modelului Revuelto Miura 60° Homage. Această ediție specială celebrează a 60-a aniversare a legendarului Miura.
Robert Stan - lun, 03 aug. 2026, 15:18
Omagiu pentru Miura: O ediție specială Lamborghini de 1.015 CP va fi prezentată la Monterey Car Week

Lamborghni Revuelto Miura 60° Homage va fi produs într-o serie strict limitată de doar 99 de exemplare, fiind dezvoltat prin programul de personalizare Ad Personam în strânsă colaborare cu Lamborghini Centro Stile. Premiera mondială a modelului are loc la Lamborghini Lounge Monterey, în cadrul celebrului eveniment Monterey Car Week.

Lansat inițial în 1966, Lamborghini Miura este recunoscut drept primul automobil super-sport din istorie. În versiunea sa de top, Miura dezvolta 385 CP și atingea o viteză maximă de peste 290 km/h, definind standardele de performanță ale anilor 1960. Noul Revuelto Miura 60° Homage preia elementele estetice fundamentale ale predecesorului său și le transpune pe actualul vârf de gamă HPEV (High Performance Electric Vehicle) al constructorului din Sant’Agata Bolognese. Stephan Winkelmann, președinte și director general al mărcii, a subliniat că exclusivitatea seriei răspunde cerințelor colecționarilor care caută autenticitate, raritate și o valoare emoțională durabilă în timp.

Caroseria este disponibilă în nouă nuanțe istorice preluate direct din paleta originală a modelului Miura: Rosso Arancio, Arancio, Giallo, Verde Scandal, Verde Metallic, Blu Tahiti, Blu Notte, Nero Noctis și Bianco Monocerus. Pentru a respecta estetica clasică, secțiunile inferioare ale mașinii sunt vopsite într-o nuanță contrastantă. Clienții au la dispoziție două scheme tematice: versiunea „Oro Elios” combinată cu jante „Altanero Shiny Gold” sau varianta „Grigio Nimbus” asociată cu jante „Altanero Matt Titanium Diamond”. Detaliile exterioare sunt completate de emblema „Miura 60” poziționată pe pragurile laterale, etriere de frână negre lucioase și evacuări finale finisate în negru mat. Pentru clienții care dețin deja un Miura istoric, programul Ad Personam oferă posibilitatea de a reproduce cu exactitate schema cromatică originală a propriei mașini, chiar dacă aceasta nu se regăsește printre cele nouă nuanțe standard.

Habitaclul reinterpretează detaliile specifice modelului din 1966. Scaunele vin tapițate în stilul Classica Trim și preiau tiparul clasic de cusături denumit „cannelloni”. Aceeași piele de înaltă calitate îmbracă tunelul central, panourile interioare ale ușilor și peretele despărțitor din spatele scaunelor. Elementul central de identitate este broderia personalizată „Miura 60” plasată între scaune, în timp ce exclusivitatea fiecărui exemplar din cele 99 este atestată de o plachetă din fibră de carbon vizibilă pe partea șoferului, marcată cu textul „Miura 60° – Serie Speciale 1 di 99”.

Mașina păstrează configurația hibridă de serie a modelului Revuelto. Sistemul combină un motor V12 cu aspirație naturală și motoare electrice, generând o putere totală de 1.015 CV și un cuplu maxim de 807 Nm. Resursele permit mașinii să accelereze de la 0 la 100 km/h în 2,5 secunde și să atingă o viteză maximă de peste 350 km/h.

Te-ar mai putea interesa și
Armata belgiană şi-a atins ţinta de recrutare pentru primul său serviciu militar voluntar
Armata belgiană şi-a atins ţinta de recrutare pentru primul său serviciu militar voluntar
Armata belgiană şi-a ocupat toate cele 500 de locuri din primul său program de voluntariat militar, în urma unui proces de selecţie la care au participat peste 3.000 de candidaţi, a anunţat......
Ce spune distribuitorul Lucsor despre amenda primită alături de Agrana de la Consiliul Concurenței. Producătorul de zahăr a recunoscut fapta
Ce spune distribuitorul Lucsor despre amenda primită alături de Agrana de la Consiliul Concurenței. Producătorul de zahăr ...
Distribuitorul Lucsor Impex SRL, companie amendată de Consiliul Concurenței cu 9,9 milioane de lei alături de producătorul ...
Ilie Bolojan: Dacia și Ford au oprit producția până pe 19 august. Avem în vedere limitarea consumului pentru marii consumatori prin HG
Ilie Bolojan: Dacia și Ford au oprit producția până pe 19 august. Avem în vedere limitarea consumului pentru marii consumatori ...
Măsuri drastice pentru a combate criza de energie cauzată de secetă și debitul redus al Dunării. Două mari companii ...
Termocentrala Paroşeni pusă în funcţiune; stoc suficient de cărbune
Termocentrala Paroşeni pusă în funcţiune; stoc suficient de cărbune
Termocentrala Paroşeni, din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ), a fost pornită, luni, fiind pregătită să ...