ITM București a amendat cu un milion de lei o companie de transport unde a găsit 104 oameni lucrând la negru

Peste 100 de persoane care desfăşurau activitate în condiţii de muncă nedeclarată au fost descoperite pe 22 iulie la o societate din domeniul transportului terestru de călători, inspectorii de muncă aplicând amenzi de un milion de lei, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 04 aug. 2026, 17:09
ITM București a amendat cu un milion de lei o companie de transport unde a găsit 104 oameni lucrând la negru

„În cadrul unei acţiuni de control desfăşurate în data de 22 iulie 2026, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti au identificat, la o societate din domeniul transportului terestru de călători, 104 persoane care desfăşurau activitate în condiţii de muncă nedeclarată, potrivit prevederilor Codului muncii. Pentru încălcarea legislaţiei privind munca nedeclarată au fost aplicate amenzi în valoare totală de un milion de lei”, se arată într-o postare a Inspecţiei Muncii scrisă pe Facebook.

Potrivit instituţiei, munca nedeclarată înseamnă lipsa protecţiei legale pentru lucrători, concurenţă neloială şi afectarea resurselor publice.

„Identificarea a 104 persoane care prestau muncă nedeclarată la un singur angajator demonstrează că fenomenul muncii nedeclarate rămâne o provocare majoră pentru piaţa muncii din România. Acesta afectează drepturile lucrătorilor, denaturează concurenţa loială şi produce prejudicii bugetului de stat. Combaterea muncii nedeclarate este o prioritate constantă a Inspecţiei Muncii, iar acţiunile de control vor continua cu fermitate pentru identificarea şi sancţionarea tuturor încălcărilor legislaţiei muncii”, a declarat Mihai Uca, inspector general de stat adjunct, potrivit postării menţionate.

Inspecţia Muncii şi inspectoratele teritoriale de muncă vor continua acţiunile de control pentru identificarea şi combaterea muncii nedeclarate, în vederea protejării drepturilor lucrătorilor şi asigurării respectării legislaţiei muncii.

Te-ar mai putea interesa și
AFIR pregătește acordarea de fonduri nerambursabile de până la 100.000 de euro pentru investiții în floricultură, plante medicinale şi aromatice
AFIR pregătește acordarea de fonduri nerambursabile de până la 100.000 de euro pentru investiții în floricultură, ...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru DR-18 "Investiţii în floricultură, plante medicinale şi aromatice" pentru pregătirea lansării......
Schimbare majoră la firma de tehnologie a grupului Superbet. Andrei Popa este noul General Manager al Super pentru România
Schimbare majoră la firma de tehnologie a grupului Superbet. Andrei Popa este noul General Manager al Super pentru România
Super Technologies a anunțat astăzi numirea lui Andrei Popa în funcția de General Manager pentru România, mandatul acestuia ...
Seceta de pe Dunăre ar putea forța investiții noi în sectorul energetic românesc
Seceta de pe Dunăre ar putea forța investiții noi în sectorul energetic românesc
Starea actuală de alertă energetică din România, declanșată de debite scăzute record ale Dunării, reprezintă o criză ...
SUA şi-au epuizat practic în Iran rezervele de rachete de precizie cu rază lungă de acţiune (surse Reuters)
SUA şi-au epuizat practic în Iran rezervele de rachete de precizie cu rază lungă de acţiune (surse Reuters)
Forţele armate ale Statelor Unite şi-au utilizat în cele cinci luni de război cu Iranul o mare parte din rezervele de ...