A fost finalizată tranzacția prin care BRD Asset Management preia SAI Patria Asset Management

Patria Bank S.A. anunță că în data de 5 august 2026 a fost finalizată tranzacția de vânzare a participației de 99,9944% deținute de societate la SAI Patria Asset Management către BRD Asset Management SAI, după îndeplinirea tuturor formalităților aferente conform contractului de vânzare-cumpărare semnat de părți în data de 9 martie 2026.
Economica.net - mie, 05 aug. 2026, 18:05
A fost finalizată tranzacția prin care BRD Asset Management preia SAI Patria Asset Management

Patria Asset Management administrează cel mai mare ETF din România, ETF BET Patria – Tradeville, fond care urmărește evoluția indicelui principal al Bursei de Valori București, BET. Fondul înregistra active de 1,65 de miliarde de lei la 31 iulie 2026, în creștere cu 112% față de 0,78 de miliarde de lei la sfârșitul anului 2025 și de 15 ori față de 0,11 miliarde de lei în urmă cu trei ani, la 31 iulie 2023.

ETF BET Patria – Tradeville înregistra 47.388 de investitori la sfârșitul lunii iunie conform celor mai recente date publicate. Randamentul unității de fond a fost de +51,05% în primele șapte luni ale anului curent și de +83,63% în ultimele 12 luni încheiate la 31 iulie 2026.

Patria Asset Management administrează și fondul listat sectorial ETF Energie Patria – Tradeville, dedicat sectorului energie și utilități, care urmărește indicele BET-NG al BVB. Fondul înregistra active de 134,7 milioane de lei la sfârșitul lunii iulie 2026, în creștere cu 177% față de 48,7 milioane de lei la sfârșitul anului trecut și de peste 18 ori față de 7,3 milioane de lei în urmă cu trei ani, la 31 iulie 2023. ETF Energie Patria – Tradeville înregistra 9.824 de investitori la sfârșitul lunii iunie. Randamentul unității de fond a fost de +54,99% în primele șapte luni ale anului curent și de +91,05% în ultimele 12 luni încheiate la 31 iulie 2026.

„Ne bucurăm că succesul ETF-urilor Patria continuă alături de un partener puternic. Produsele Patria Asset Management oferă investitorilor soluții simple și moderne pentru a beneficia de performanțele bursei de valori. Peste 57 de mii de investitori au investit în cele două ETF-uri Patria, iar succesul acestora este rezultatul strategiei de lansare a unor produse inovatoare în cadrul grupului Patria Bank”, a declarat Valentin Vancea (foto), CEO Patria Bank.

„Echipa Patria Asset Management a crescut activele administrate de peste douăzeci de ori în ultimii cinci ani, de la 80,8 milioane lei la sfârșitul lunii iulie 2021 la 1,81 miliarde lei la sfârșitul lunii iulie 2026. Mulțumim pentru această performanță investitorilor în fondurile noastre, și acționarilor și partenerilor noștri. Ne bucurăm să întrăm intr-o nouă etapă de dezvoltare, în cadrul grupului BRD”, a spus Răzvan Pașol, director general Patria Asset Management.

Conform mecanismelor contractuale, prețul de baza al tranzacției anunțat în raportul curent publicat în dată de 9 martie 2026, de 5.499.578 de euro, nu a fost ajustat. În aceste condiții, impactul estimat al tranzacției asupra rezultatului contului de profit și pierdere al anului 2026 este de 25,4 milioane de lei (câștig brut din tranzacție).

Patria Bank este o banca românească listată pe Piață Reglementată a Bursei de Valori București (simbol bursier: PBK) ce oferă o gama completă de produse și servicii financiare – de la conturi curente, economisire și credite, până la soluții digitale moderne – adresate atât persoanelor fizice, cât și microîntreprinderilor, IMM-urilor și sectorului agricol. Prin platforma digitală proprie, „Patria de Oriunde”, clienții pot accesa serviciile bancare 100% online, fără a fi necesară prezența fizică în unități. Acționarul majoritar al băncii este fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) și BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Marii Negre).

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: Probleme cu încă un „tronson SAFE”, după ce au fost admise contestații. Contractul cu italienii se suspendă
Autostrada Unirii A8: Probleme cu încă un „tronson SAFE”, după ce au fost admise contestații. Contractul ...
Curtea de Apel București a admis plângerile a doi constructori români și a dispus suspendarea contractului pentru ultimul tronson din Autostrada Unirii A8. CNIR semnase cu italienii de la......
Investitorii individuali devin mai îndrăzneți în a cumpăra pe fondul scăderilor de preț, în ciuda creșterii temerilor legate de conflicte
Investitorii individuali devin mai îndrăzneți în a cumpăra pe fondul scăderilor de preț, în ciuda creșterii temerilor ...
Investitorii individuali devin din ce în ce mai îndrăzneți în a cumpăra în momentele de scădere a pieței, chiar ...
Consiliul Concurenței supune dezbaterii angajamentele asumate de Hartmann pentru cumpărarea Dentas Romania
Consiliul Concurenței supune dezbaterii angajamentele asumate de Hartmann pentru cumpărarea Dentas Romania
Consiliul Concurenței supune dezbaterii publice angajamentele propuse de Hartmann Packaging A/S pentru a înlătura îngrijorările ...
Bulgaria a primit săptămâna trecută un miliard de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă
Bulgaria a primit săptămâna trecută un miliard de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă
Bulgaria a primit săptămâna trecută un miliard de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a ...