Puiul românesc a intrat în Cartea Recordurilor: Cea mai mare porție de aripioare de pui din lume a fost servită de LaProvincia la NIBIRU

România intră în Guinness World Records™️ cu un nou record la categoria Largest Serving of Chicken Wings. LaProvincia, un brand Carmistin The Food Company, cu sprijinul NIBIRU și al lui Chef Jannis Alexandridis, a servit o porție record de 425 kg de aripioare de pui, depășind precedentul record mondial stabilit în New York, USA de 297,5 kg.
Economica.net - vin, 07 aug. 2026, 11:53
Puiul românesc a intrat în Cartea Recordurilor: Cea mai mare porție de aripioare de pui din lume a fost servită de LaProvincia la NIBIRU

Pentru a stabili recordul mondial, LaProvincia a construit la NIBIRU o experiență gastronomică de amploare. A fost amenajată o masa destinată evenimentului pentru aproximativ 3.000 de persoane, pe o suprafață de peste 300 de mp.

S-a gătit o cantitate record, de 425 kg de aripioare de pui, preparată sub coordonarea Chefului Jannis Alexandridis. Ulterior, porțiile de aripioare de pui au fost servite publicului prezent, transformând participanții în parte a primului record mondial găzduit de NIBIRU.

Recordul a fost validat de Şeyda Subaşı Gemici, adjudicator oficial Guinness World Records™, care a confirmat îndeplinirea tuturor criteriilor și a înmânat certificatul oficial echipei LaProvincia.

În primele trei săptămâni de la deschidere, NIBIRU a înregistrat peste 900.000 de vizite.

Pentru LaProvincia, un brand Carmistin The Food Company, recordul Guinness World Records™️ reprezintă o nouă etapă în strategia de asociere cu marile proiecte de entertainment și o confirmare internațională a capacității unui brand românesc de a transforma un produs într-o experiență memorabilă, desfășurată la standarde mondiale. Proiectul, realizat cu sprijinul NIBIRU și al Chef Jannis Alexandridis, marchează una dintre cele mai spectaculoase activări de brand din această vară.

Ca urmare a investițiilor realizate în ultimii ani, Carmistin The Food Company a devenit liderul pieței avicole din România, atingând, în 2025, un nivel record al producției de carne de pui, de 120.000 de tone. Pentru 2026, compania estimează o producție totală de aproximativ 150.000 de tone.

Grupul este, de asemenea, lider național în producția de furaje, cu o capacitate anuală de peste 735.000 de tone și obiectivul de a depăși pragul de 1 milion de tone până în 2030.

În 2025, Grupul Carmistin a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de peste 2,1 miliarde de lei, consolidându-și, pentru al treilea an consecutiv, poziția de lider în categoria sa de business.

Te-ar mai putea interesa și
BNR are azi ultima ședință de politică monetară din 2026. Ce s-ar putea întâmpla cu dobânzile – analiști
BNR are azi ultima ședință de politică monetară din 2026. Ce s-ar putea întâmpla cu dobânzile – analiști
Banca Națională a României are astăzi, 12 noiembrie 2026, ultima ședință de politică monetară din acest an. La unison, analiștii apreciază că dobanda-cheie va rămâne neschimbată la......
Inflaţia anuală a crescut până la 7% (IAPC) – Topul scumpirilor din ultimul an
Inflaţia anuală a crescut până la 7% (IAPC) – Topul scumpirilor din ultimul an
Indicele preţurilor de consum în luna octombrie 2026 comparativ cu luna septembrie 2026 a fost 100,82%. Rata anuală a ...
Nou parc eolian în România. A început construcția Urleasca 2, de 77 MW, în Brăila. Proiect al norvegienilor de la Scatec, gestionat de OX2
Nou parc eolian în România. A început construcția Urleasca 2, de 77 MW, în Brăila. Proiect al norvegienilor de la Scatec, ...
OX2, unul dintre principalii dezvoltatori europeni de energie regenerabilă, și Scatec, furnizaror global de soluții de ...
VIDEO – Cel puţin doi morţi şi 17 răniţi după ce un bloc s-a prăbuşit la New York, SUA
VIDEO – Cel puţin doi morţi şi 17 răniţi după ce un bloc s-a prăbuşit la New York, SUA
Cel puţin doi oameni şi-au pierdut viaţa şi 17 au fost răniţi după prăbuşirea, miercuri, a unui imobil cu trei etaje ...