Guvernul crează un fond de rezervă pentru securizarea îndeplinirii jaloanelor din PNRR

Guvernul a aprobat, vineri, prin memorandum, instituirea unui mecanism de management al riscului destinat securizării îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor din cererile de plată 5 şi 6 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), prin constituirea unui fond de rezervă, "Piperine Strategic", transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 07 aug. 2026, 17:59
Guvernul crează un fond de rezervă pentru securizarea îndeplinirii jaloanelor din PNRR

Potrivit unui comunicat al Executivului, în memorandum se prevede crearea unui portofoliu de rezervă constituit din proiecte mature şi conforme, destinat gestionării riscului de neîndeplinire a jaloanelor şi ţintelor aferente cererilor de plată nr. 5 şi 6 din PNRR.

„Acest fond de rezervă are rolul de a sprijini îndeplinirea ţintelor asumate prin PNRR şi de a preveni penalităţi în situaţia în care anumite proiecte din portofoliul activ nu mai pot contribui la realizarea indicatorilor”, a explicat Guvernul.

Fondul de rezervă va cuprinde proiecte iniţial contractate prin PNRR, ulterior continuate prin Fondul pentru Mediu şi deja finalizate şi recepţionate, iar în situaţia în care apare riscul neatingerii unui jalon sau al unei ţinte aceste proiecte vor putea fi utilizate şi raportate pentru realizarea indicatorilor PNRR, a indicat Executivul.

Conform comunicatului, sunt vizate investiţii din domeniul managementului apei şi al managementului deşeurilor, precum centre de aport voluntar, insule ecologice digitalizate şi platforme pentru gunoiul de grajd.

Portofoliul de rezervă va fi administrat de MMAP şi AFM, sub coordonarea MIPE, cu respectarea cadrului naţional şi european şi a obligaţiilor asumate faţă de Comisia Europeană.

 

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul menține eliberarea gratuită a primei cărţi electronice de identitate, în limita fondurilor alocate prin PNRR
Guvernul menține eliberarea gratuită a primei cărţi electronice de identitate, în limita fondurilor alocate prin PNRR
Guvernul a aprobat vineri un proiect de hotărâre prin care se menţine eliberarea gratuită a primei cărţi electronice de identitate, pe întreaga durată a implementării programului, utilizând......
Rompetrol a ieftinit din nou motorina, pentru a doua oară în aceeași zi
Rompetrol a ieftinit din nou motorina, pentru a doua oară în aceeași zi
Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție a carburanților, care ieftinise motorina azi dimineață, a venit ...
Asociaţia Română pentru Iluminat solicită autorităților ca în contextul crizei energetice iluminatul public să fie redus, dar nu oprit
Asociaţia Română pentru Iluminat solicită autorităților ca în contextul crizei energetice iluminatul public să fie ...
Asociaţia Română pentru Iluminat (ARI) solicită autorităţilor competente, în contextul stării de alerte energetice, ...
Rata șomajului în SUA a scăzut până la 4,1% în luna iulie
Rata șomajului în SUA a scăzut până la 4,1% în luna iulie
Angajatorii din SUA au tăiat în mod neaşteptat 23.000 locuri de muncă luna trecută, iar datele revizuite ale Departamentului ...