Hidroelectrica: Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia celor de la Elsid Titu împotriva aplicării clauzei de forţă majoră

Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia formulată de traderul de energie Elsid Titu împotriva aplicării, în 2012, a clauzei de forţă majoră în contractul de furnizare energie electrică încheiat cu Hidroelectrica, informează, joi, compania Hidroelectrica.
Economica.net - J, 19 feb. 2015, 09:29
Hidroelectrica: Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia celor de la Elsid Titu împotriva aplicării clauzei de forţă majoră

Potrivit sursei citate, Elsid Titu a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 29.469,05 lei, scrie Agerpres.

Elsid a contestat măsura administratorului judiciar Euro Insol de activare a clauzei de forţă majoră pe perioada 1 august 2012 – 1 decembrie 2012, ce a avut ca efect diminuarea cantităţii de energie pe care Hidroelectrica a livrat-o Elsid în perioada menţionată. În 2012, Hidroelectrica s-a confruntat cu cea mai mare secetă din istoria companiei în condiţiile în care au fost înregistrate cele mai mici debite pe Dunăre din ultimii 150 de ani. De asemenea, anul 2012 a consemnat şi cea mai mică producţie înregistrată vreodată de Hidroelectrica, respectiv 11,8 TWh.

‘În condiţiile în care societatea avea contractate obligaţii în cursul anul 2012 de 20 TWh, iar preţul în piaţă era în jur de 250 lei/ MWh, Hidroelectrica a fost obligată să recurgă la această măsură în vederea diminuării pierderilor. Menţionăm că, la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, societatea Elsid avea un preţ contractual fix de 103 lei/ MWh care nu acoperea nici preţul de cost de 171 lei/ MWh şi fiind evident era mult mai mic decât preţul pieţei. Contractul încheiat de Hidroelectrica cu Elsid Titu S.A. a generat, în perioada 2006 – 31 mai 2012, o pierdere de 97 milioane lei’, se arată în comunicatul Hidroelectrica.

Din cei 11 traderi cu care Hidroelectrica avea încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, Elsid, Electrocarbon şi Alro au acceptat condiţiile impuse de administratorul judiciar de majorare a preţului. În cazul Elsid, preţul s-a majorat de la 103 lei/ MWh la 180 lei/ MWh, reprezentând o creştere cu 75%, traderul de energie fiind obligat să plătească retroactiv diferenţa dintre preţul contractual şi noul preţ negociat.

Hidroelectrica este cel mai ieftin producător de energie din România. Compania se află pentru a doua oară în insolvenţă din februarie 2014, prima dată fiind în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
AUR a depus un proiect de lege prin care se scutește de la impozitare chiria suportată de angajatori pentru salariații care sunt studenți
AUR a depus un proiect de lege prin care se scutește de la impozitare chiria suportată de angajatori pentru salariații ...
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament o iniţiativă legislativă care prevede introducerea unui regim fiscal neimpozabil pentru chiria suportată de angajatori în cazul......
Lideul PSD Arad Mihai Fifor critică faptul că România nu a invocat Articolul 4 din tratatul NATO. „Ce trebuie să se mai întâmple ca să facem uz de un instrument aflat la îndemâna oricărui aliat?”
Lideul PSD Arad Mihai Fifor critică faptul că România nu a invocat Articolul 4 din tratatul NATO. „Ce trebuie să ...
Deputatul PSD Mihai Fifor a criticat lipsa unei solicitări oficiale din partea României pentru activarea Articolului 4 ...
Ministerul Mediului a atras în ultimele 10 luni 118 milioane de euro din finanțări externe. Cei mai mulți bani au ajuns la Programul RO-Tranziţie Verde
Ministerul Mediului a atras în ultimele 10 luni 118 milioane de euro din finanțări externe. Cei mai mulți bani au ajuns ...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a atras peste 118 milioane de euro din finanţări externe în ultimele ...
Contracte de achiziții semnate rapid de MApN după incidentul cu drona din Galați. Armata cumpără mașini de luptă, sisteme antidronă, sisteme de apărare antiaeriană
Contracte de achiziții semnate rapid de MApN după incidentul cu drona din Galați. Armata cumpără mașini de luptă, ...
Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore ...