Fuziunea RADET-ELCEN s-ar putea realiza până la finalul acestui an – Cristea, AMRSP

Documentele necesare pentru fuziunea RADET-ELCEN ar putea fi gata în luna noiembrie, iar fuziunea s-ar putea realiza până la finalul anului, a afirmat, joi, Adrian Cristea, director general, Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice (AMRSP), în cadrul unui forum de specialitate.
Economica.net - J, 19 feb. 2015, 10:53
Fuziunea RADET-ELCEN s-ar putea realiza până la finalul acestui an - Cristea, AMRSP

‘Referitor la transferul acţiunilor ELCEN (din proprietatea statului în cea a Municipiului Bucureşti – n.r.) aşteptăm ca până la sfârşitul lunii martie să avem hotărârea de guvern aprobată în aşa fel încât să trecem la etapa de fuziune a ELCEN cu RADET-ul astfel încât, estimăm noi, în luna noiembrie să avem toate documentele necesare pentru fuziune’, a spus Adrian Cristea la un forum despre energia termică.

Acesta a arătat că, în ceea ce priveşte procesul de reorganizare a RADET Bucureşti în societate comercială, s-au făcut paşi importanţi şi speră ca acesta să fie finalizată până în luna iunie anul curent ţinând cont şi de problemele de patrimoniu care au apărut, scrie Agerpres.

Adrian Cristea a declarat că din estimările avute investiţiile necesare în sistemul integrat sunt de aproximativ 1,5 miliarde de euro.

ELCEN a fost înfiinţată pe 18 decembrie 2002, că filială a SC Termoelectrica SA, prin reorganizarea acestei societăţi comerciale. În prezent, Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie, este acţionarul majoritar al ELCEN, deţinând 97,51% din titlurile companiei.

ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din Capitală (90%) şi din ţară (40%). Societatea asigură şi 4,8% din energia electrică produsă la nivel naţional.

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut sub controlul companiei italiene de......
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...