Alexandru Nazare: Randamentele titlurilor de stat româneşti au scăzut după anunțul Moody’s de menținere a ratingului țării noastre

Randamentele titlurilor de stat româneşti, atât cele emise pe piaţa internă cât şi pe pieţele externe, au scăzut semnificativ luni, între 4 şi 11 puncte de bază în funcţie de maturitate, după decizia Moody's care a menţinut România în categoria recomandată investiţiilor, a anunţat ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 10 aug. 2026, 20:34
Alexandru Nazare: Randamentele titlurilor de stat româneşti au scăzut după anunțul Moody's de menținere a ratingului țării noastre

„Am primit cu toţii o ştire importantă la finalul săptămânii trecute, când agenţia Moody’s a reconfirmat ratingul României, menţinând ţara noastră în categoria recomandată investiţiilor. Înaintea anunţului, pieţele au rămas prudente în ceea ce priveşte România. În timp ce randamentele obligaţiunilor pe 10 ani din alte ţări din regiune scădeau cu aproximativ 10-20 de puncte de bază, România a fost o excepţie, investitorii aşteptând decizia Moody’s. După publicarea deciziei însă, reacţia pieţelor a fost una favorabilă. Astăzi, 10 august, randamentele titlurilor de stat româneşti, atât cele emise pe piaţa internă cât şi pe pieţele externe au scăzut semnificativ faţă de închiderea de vineri (între 4-11 puncte de bază în funcţie de maturitate)”, a scris acesta, luni, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul interimar al Finanţelor a anunţat, de asemenea, că un alt semnal pozitiv a venit de la licitaţia de titluri de stat de luni, când investitorii au vrut să cumpere de 2,6 ori mai multe titluri decât suma pe care Ministerul Finanţelor intenţiona să o împrumute. Astfel, au fost depuse oferte de 1,79 de miliarde de lei, faţă de cele 700 de milioane de lei anunţate iniţial.

„Cererea ridicată arată un interes crescut al investitorilor pentru titlurile de stat româneşti. Mai mult, ordinele investitorilor au venit la randamente competitive, sub nivelurile de pe piaţa secundară, ceea ce a permis Ministerului Finanţelor să adjudece 809,25 milioane de lei, la acelaşi nivel de randament. Toate acestea arată că decizia Moody’s a fost bine primită atât de investitorii de pe piaţa internă, cât şi de cei internaţionali. Este o reacţie pozitivă a pieţelor şi un semnal important privind încrederea investitorilor în capacitatea României de a se finanţa. România merită toată încrederea noastră. Cu echilibru şi responsabilitate sunt convins că vom putea nu doar menţine calificativul actual, ci reveni la perspectiva „stabilă”, a subliniat Alexandru Nazare.

În ultimele două săptămâni, agenţiile de evaluare financiară Fitch Ratings şi Moody’s au decis menţinerea României în categoria recomandată investiţiilor, prin păstrarea ratingurilor („BBB minus” şi respectiv „Baa3”) şi a perspectivei negative.

Te-ar mai putea interesa și
Uniunea Europeană alocă 710 milioane de euro pentru ajutor umanitar, în special pentru Africa
Uniunea Europeană alocă 710 milioane de euro pentru ajutor umanitar, în special pentru Africa
Uniunea Europeană (UE) va aloca 710 milioane de euro pentru a veni în ajutorul persoanelor afectate de crize, dezastre naturale sau conflicte, în special în Africa, a anunţat, sâmbătă,......
Cod galben de ceaţă în zone din două judeţe situate în regiunea Moldovei
Cod galben de ceaţă în zone din două judeţe situate în regiunea Moldovei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod galben de ceaţă, valabilă ...
Inteligenţa artificială, folosită pentru fraudarea cu 95 de milioane de euro a unei bănci din Italia
Inteligenţa artificială, folosită pentru fraudarea cu 95 de milioane de euro a unei bănci din Italia
Fraudatori care au folosit inteligenţa artificială pentru a se da drept directori şi alţi oficiali de rang înalt au ...
Avertisment de la Bruxelles: Statele UE trebuie să ia în calcul măsuri de reducere a consumului de gaze și energie electrică
Avertisment de la Bruxelles: Statele UE trebuie să ia în calcul măsuri de reducere a consumului de gaze și energie electrică
Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a preţurilor la energie, provocată de perturbările de pe pieţele petrolului ...