VIDEO – Peste 132 de morţi şi sute de răniţi după un cutremur puternic în Columbia – Stare de urgenţă

Cutremur Columbia - Preşedintele Columbiei, Abelardo de La Espriella, va declara luni ''stare de urgenţă'' în Columbia în urma unui seism puternic care a făcut cel puţin 132 morţi şi peste 480 de răniţi în vestul ţării, potrivit AFP şi Reuters.
AGERPRES - mar, 11 aug. 2026, 06:07
VIDEO - Peste 132 de morţi şi sute de răniţi după un cutremur puternic în Columbia - Stare de urgenţă

”S-a decis declararea stării de urgenţă, care va fi semnată în cursul zilei”, a anunţat de la Bogota şeful statului, prezentând un bilanţ actualizat al seismului cu magnitudinea 7,4, scrie Agerpres.

Seismul s-a produs la doar câteva zile după ce Abelardo de La Espriella a fost învestit preşedinte, noua administraţie confruntându-se acum cu prima sa criză, pe fondul amintirilor încă vii ale dublului seism devastator din ţara vecină Venezuela din iunie.

 

”Guvernul naţional a mobilizat toate resursele pentru a proteja vieţile, a asista comunităţile afectate şi a acorda ajutor acolo unde este nevoie”, a spus el într-un discurs adresat naţiunii la orele prânzului, odată cu declararea stării de urgenţă naţionale.

”Prioritatea noastră este să salvăm oamenii prinşi sub dărâmături”, a mai spus el.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV România nu va închide grupurile pe cărbune de la Turceni și Craiova la sfârșitul lunii, așa cum își asumase prin PNRR.  Câți bani am putea pierde
EXCLUSIV România nu va închide grupurile pe cărbune de la Turceni și Craiova la sfârșitul lunii, așa cum își asumase ...
Pe fondul situației delicate din sistemul energetic, care ar putea avea repercusiuni destul de rele și în sezonul rece, Guvernul României nu va închide câteva capacități de producție de......
MADR: Protejarea biodiversităţii şi dezvoltarea unei agriculturi competitive nu sunt obiective contradictorii. Măsurile de conservare trebuie să fie eficiente şi adaptate realităţilor din teren
MADR: Protejarea biodiversităţii şi dezvoltarea unei agriculturi competitive nu sunt obiective contradictorii. Măsurile ...
Aplicarea Directivei CE privind habitatele şi a Directivei privind păsările trebuie să asigure un echilibru real între ...
Primăria Galați anunță că au fost începute lucrările la noul centru de îngrijiri paliative de la Maternitatea „Buna Vestire”
Primăria Galați anunță că au fost începute lucrările la noul centru de îngrijiri paliative de la Maternitatea „Buna ...
Primăria Municipiului Galați anunță că au fost demarate lucrările pentru înființarea unei secții moderne de îngrijiri ...
Producția de energie a Electrica a crescut cu peste 300% în primele șase luni din 2026
Producția de energie a Electrica a crescut cu peste 300% în primele șase luni din 2026
Societatea Energetică Electrica a produs, în primul semestru din 2026, un volum de energie electrică de 21.012 MWh, cu ...