CEZ îmbunătăţeşte perspectivele pentru al doilea trimestru consecutiv

Grupul ceh de utilităţi CEZ şi-a îmbunătăţit perspectivele pentru al doilea trimestru consecutiv, în urma majorării preţurilor şi a generării de energie nucleară, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 12 aug. 2026, 11:20
CEZ îmbunătăţeşte perspectivele pentru al doilea trimestru consecutiv

În prezent, statul ceh deţine aproximativ 70% din acţiunile CEZ şi doreşte un control mai strict asupra unui activ cheie, scrie Agerpres.

Profitul net ajustat a urcat în ritm anual cu 8% în trimestrul doi, la 4,3 miliarde coroane (204,48 milioane dolari), în urma eliminării taxei pe profiturile excepţionale, dar sub estimările analiştilor, de 7,3 miliarde coroane.

În acest an CEZ se aşteaptă la un profit net ajustat între 31 şi 35 miliarde coroane, după ce anterior previziona 30 – 34 miliarde coroane, în timp ce profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) ar urma să ajungă la 109 – 114 miliarde coroane.

Îmbunătăţirea prognozei vine pe fondul performanţei din segmentul de distribuţie, a producţii mai mari a centralelor nucleare şi a preţurilor mai ridicate pentru electricitatea generată, în urma conflictului din Orientul Mijlociu, a indicat grupul ceh de utilităţi.

În primul semestru din 2026 profitul ajustat s-a situat la 17,8 miliarde coroane iar profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) a ajuns la 59 miliarde coroane.

Directorul financiar al CEZ, Martin Novak, a informat că „cea mai mare parte” a producţiei aşteptate în 2026 a fost deja pre-vândută. Crearea subsidiarei CEZ Energy, parte a planului de restructurare, se desfăşoară conform planificării, a indicat Novak.

Anul acesta agenţia de evaluare financiară S&P şi-a înrăutăţit perspectivele privind evoluţia CEZ în urma potenţialelor schimbări, iar Novak a afirmat că repartizarea datoriilor va fi cheia în privinţa ratingurilor.

În prezent, statul ceh deţine aproximativ 70% din acţiunile CEZ şi doreşte un control mai strict asupra unui activ cheie.

Activităţile de generare ale CEZ pe care Guvernul doreşte să le controleze pe deplin ar include centralele nucleare, termocentralele pe cărbune şi gaze, capacităţile regenerabile, minele de lignit şi o participaţie minoritară la unitate care construieşte o nouă centrală nucleară.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la ENGIE pentru toți clienții din Romania. Premieră
Anunț de la ENGIE pentru toți clienții din Romania. Premieră
Clienții ENGIE pot acum să achite facturile prin RoPay atât online, cât și în centrele de relații cu clienții,  prin intermediul aplicației SoftPOS utilizată de reprezentanții companiei.......
Dacia extinde gama Sandero cu versiunea Hybrid 155. Gamă interesantă de prețuri
Dacia extinde gama Sandero cu versiunea Hybrid 155. Gamă interesantă de prețuri
Dacia a deschis pe 12 august comenzile în România pentru Sandero hybrid 155. Introducerea motorizării extinde oferta Sandero ...
Franțuzisme, un nou brand românesc de deserturi premium: Fondatoarea s-a format cu celebrul chef Cédric Grolet
Franțuzisme, un nou brand românesc de deserturi premium: Fondatoarea s-a format cu celebrul chef Cédric Grolet
Cătălina Clément, care s-a format în arta deserturilor contemporane cu celebrul Cédric Grolet, unul dintre cei mai apreciați ...
Ucraina a suspendat atacurile cu drone asupra petrolierelor care utilizează portul rusesc Novorossiisk, la cererea SUA
Ucraina a suspendat atacurile cu drone asupra petrolierelor care utilizează portul rusesc Novorossiisk, la cererea SUA
Ucraina a suspendat atacurile cu drone asupra petrolierelor care utilizează portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră, ...