Prosumatorii continuă să crească în România: sunt 360.000 și au sărit și pragul de 4.000 MW instalați. O treime au baterii, de care sistemul energetic are acum nevoie seara

Numărul consumatorilor continuă să crească în România și, implicit, și puterea instalațiilor lor, potrivit datelor ANRE. Tot mai mulți prosumatori își pun baterii – deja peste o treime au stocare.
Mihai Nicuţ - J, 13 aug. 2026, 09:44
Prosumatorii continuă să crească în România: sunt 360.000 și au sărit și pragul de 4.000 MW instalați. O treime au baterii, de care sistemul energetic are acum nevoie seara

Numărul prosumatorilor din România ajunsese, la finalul lunii iunie, la aproape 360.000, potrivit datelor ANRE. Capacitatea instalațiilor prosumatorilor e depășit 4.000 MW – ajuns la 4.019 MW, o putere similară cu cea a parcurilor fotovoltaice dispecerizabile.

4.000 de noi prosumatori au apărut doar în luna iunie, conform aceleiași surse.

Din cei aproape 360.000, majoritatea sunt persoane fizice (324.000), dar puterea instalată este împărțită aproximativ egal: undeva la 2.070 MW la oameni în case/curți și 1.950 MW la cele aproape 35.000 de firme care au statutul de prosumator.

De asemenea, tot mai mulți prosumatori își instalează baterii de stocare, pentru a beneficia de energia produsă în exces pentru autoconsum în orele în care fotovoltaicele nu produc.

Potrivit datelor ANRE, la finalul lui iunie, 127.000 de prosumatori, deci mai mult de o treime din total, avau instalate baterii. Doar în iunie, numărul prosumatorilor cu baterii a crescut cu 12.000, semn că acum atenția este mai degrabă pentru a se pune baterii la sistemele existente decât pentru a monta sisteme noi.

În doar un an, numprul prosumatorilor care și-au montat baterii a crescut de aproape zece ori.

“Creșterea constantă a numărului de prosumatori, alături de extinderea rapidă a capacităților de stocare, arată interesul tot mai mare pentru producerea proprie de energie, autoconsum și utilizarea eficientă a energiei și contribuie la dezvoltarea unui sistem energetic mai flexibil, eficient și sustenabil”, arată ANRE

Apel la prosumatori să-și descarce bateriile în rețea în vârful de seară, pentru 40 de bani/kWh în plus

Alexandru Chiriță, CEO al Electrica, a revenit ieri cu apelul către clienții prosumatori ai acestui furnizor care au și baterii de stocare a energiei, în contextul în care România rămne de azi fără energie nucleară, din cauza debitului mic al Dunării . El încurajează prosumatorii să încarce bateria ziua cu energia produsă de panourile fotovoltaice și să injecteze din baterie în rețea în orele de seară. Prosumatorii care fac acest lucru vor primi în plus 0,4 lei/kWh pentru de injectează seara, între orele 19 și 23, toată luna august.

În acest scop, Electrica Frunizare a lansat programul Ținem România Aprinsă. Clienții prosumatori care acceptă soluția furnizorului trebuie să se înscrie pe o pagină de internet dedicată (AICI ) și să completeze câteva câmpuri. Înscrierea este voluntară iar retragerea este posibilă oricând.

În cazul în care prosumatorii aleg să ofere sistemului energia din bateriile lor în orele de vîrf de seară, presiunea scade, pentru că se reduc importurile de energie ale țării.  Asta desigur, în situația în care aceste zeci de mii de baterii mici pot fi dispecerizate eficient de rețelele de distribuție.

Te-ar mai putea interesa și
Tensiuni între Rusia şi Japonia – Putin face prima vizită în Insulele Kurile ocupate de Uniunea Sovietică în 1945. Ce spun niponii
Tensiuni între Rusia şi Japonia – Putin face prima vizită în Insulele Kurile ocupate de Uniunea Sovietică în ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut prima vizită în Insulele Kurile ocupate de Uniunea Sovietică în 1945, numite de Japonia considerate de Japonia "teritoriile din nord", informează joi......
Meteo energie – Prognoza lui Buşoi pentru zilele următoare
Meteo energie – Prognoza lui Buşoi pentru zilele următoare
Energia eoliană contează şi este importantă pentru că pune o presiune mai mică pe importuri, iar prognozele sunt bune ...
Zelenski are pretenţii mari. I-a cerut lui Trump cel puţin 5% din toate rachetele Patriot pe care le deţine SUA – „Ucraina are nevoie de ele pentru a contracara atacurile Rusiei cu rachete balistice”
Zelenski are pretenţii mari. I-a cerut lui Trump cel puţin 5% din toate rachetele Patriot pe care le deţine SUA – ...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut Statelor Unite să vândă Ucrainei cel puţin 5% din rachetele interceptoare ...
Mutarea Hagag după ce instanța a blocat PUZ-ul pentru 2.100 de apartamente la Constanța. Ce se întâmplă cu investiția de sute de milioane de euro
Mutarea Hagag după ce instanța a blocat PUZ-ul pentru 2.100 de apartamente la Constanța. Ce se întâmplă cu investiția ...
Tranzacția prin care Hagag avea în plan achiziția unui teren de 8,6 hectare în Constanța a fost amânată. Chiar dacă ...