Nou regulament pentru camioane în București: taxe modificate, amenzi mai mari și extinderea Zonei B

Primăria Capitalei propune modificarea regimului de circulație pentru camioane și utilaje grele în București.
Robert Stan - vin, 14 aug. 2026, 14:21
Nou regulament pentru camioane în București: taxe modificate, amenzi mai mari și extinderea Zonei B

Proiectul Primăriei Municipiului București (PMB) extinde Zona B până la limita administrativă a orașului, modifică taxele pentru autorizații și majorează amenzile pentru transportatorii care circulă fără autorizație. Nu sunt prevăzute restricții orare pentru vehiculele autorizate.

PMB a pus în dezbatere publică un proiect de regulament unic pentru camioane și utilaje grele, care modifică actualul sistem de restricționare și autorizare a traficului greu în Capitală.

Obiectivele declarate sunt reducerea traficului greu care contribuie la degradarea infrastructurii rutiere și la poluare, fluidizarea circulației și creșterea siguranței rutiere, fără afectarea transporturilor esențiale.

Proiectul, propus de primarul general Ciprian Ciucu, introduce un sistem care, potrivit PMB, ar trebui să fie mai clar, digitalizat și mai ușor de verificat în trafic de către Poliția Locală a Municipiului București.

Principala modificare este extinderea regimului de restricționare a traficului greu. Zona B va fi reconfigurată și extinsă de la limita Zonei A până la ieșirea din București. În prezent, zona respectivă nu are restricții și nu presupune plata unei taxe.

Prin această modificare, sistemul de autorizare ar urma să fie extins practic la întreg teritoriul Capitalei, cu excepția regimului distinct aplicabil Zonei A.

Pentru vehiculele cu masa totală maximă cuprinsă între 5 și 7,5 tone, inclusiv, taxa pentru Zona A rămâne la 363 de lei pe zi sau 3.147 de lei pe lună.

În cazul Zonei B, proiectul propune o taxă de 90 de lei pe zi sau 710 lei pe lună. Nivelul actual este de 100 de lei pe zi, respectiv 787 de lei pe lună.

PMB consideră că reducerea taxei pentru Zona B poate stimula transportatorii să utilizeze rute din afara inelului central al Capitalei.

Cresc amenzile pentru circulația fără autorizație în București

Proiectul modifică și nivelul sancțiunilor. Transportatorii care vor circula prin București fără autorizație ar putea primi amenzi între 5.000 și 10.000 de lei, comparativ cu nivelul actual de 4.000-5.000 de lei.

În același timp, regulamentul propus nu introduce intervale orare în care circulația camioanelor să fie interzisă.

Autovehiculele cu masa de peste 5 tone ar putea circula fără restricții orare pe întreg teritoriul Bucureștiului, cu condiția să dețină autorizația.

Datele prezentate de Primăria Capitalei arată că Poliția Locală a intensificat controalele asupra vehiculelor grele.

De la începutul anului au fost verificate în trafic aproximativ 4.000 de camioane. În urma controalelor au fost aplicate peste 800 de amenzi, valoarea totală a sancțiunilor depășind 3,6 milioane de lei. Potrivit datelor PMB, aproximativ unul din cinci camioane controlate circula ilegal.

Proiectul nu este încă în vigoare. După încheierea perioadei de dezbatere publică și analizarea propunerilor primite, regulamentul va fi transmis Consiliului General al Municipiului București pentru vot.

Te-ar mai putea interesa și
Fonduri de 150 de milioane de euro, bani europeni de la Ministerul Energiei, pentru instalarea de baterii stand-alone. S-a publicat ghidul solicitantului
Fonduri de 150 de milioane de euro, bani europeni de la Ministerul Energiei, pentru instalarea de baterii stand-alone. S-a ...
Ministerul Energiei a publicat azi ghidul solicitantului pentru finanțarea instalării de baterii stand-alone cu bani din Fondul de Modernizare....
Uber și Pony.ai vor să lanseze peste 2.000 de robotaxiuri în Europa. Extinderea a început cu Zagreb
Uber și Pony.ai vor să lanseze peste 2.000 de robotaxiuri în Europa. Extinderea a început cu Zagreb
Uber și compania chineză Pony.ai își extind parteneriatul pentru mobilitate autonomă și intenționează să lanseze ...
România, în topul ţărilor din UE cu cele mai mari reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Ce s-a întâmplat în Uniunea Europeană – date Eurostat
România, în topul ţărilor din UE cu cele mai mari reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Ce s-a întâmplat ...
Emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) generate de activităţile economice din Uniunea Europeană s-au situat, în primul ...
Autostrada Moldovei A7: Nodul rutier Bacău-Sud, gata de racordarea cu Centura Bacău
Autostrada Moldovei A7: Nodul rutier Bacău-Sud, gata de racordarea cu Centura Bacău
Lucrările de amenajare a nodului rutier Bacău-Sud (intrare municipiul Bacău dinspre Nicolae Bălcescu) sunt aproape de ...