România se află în cea mai mai puternică platformă de securitate din istorie, anunţă preşedintele Nicuşor Dan de Ziua Marinei – Ce urmează pentru ţara noastră

Modernizarea Forţelor Navale, fie că este vorba de reînnoirea flotei, de capacităţile de deminare sau de capabilităţile de supraveghere şi protecţie a infrastructurii maritime, rămâne o prioritate pentru România, a declarat, sâmbătă, preşedintele Nicuşor Dan.
AGERPRES - S, 15 aug. 2026, 17:21
România se află în cea mai mai puternică platformă de securitate din istorie, anunţă preşedintele Nicuşor Dan de Ziua Marinei - Ce urmează pentru ţara noastră

În mesajul transmis de Ziua Marinei Române, citit la manifestările de la Constanţa de către consilierul prezidenţial Marius Lazurca, şeful statului a subliniat că o armată modernă „se construieşte prin continuitate, iar aceasta este responsabilitatea instituţiilor statului, indiferent de configuraţia politică a momentului”.

„Apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană ne oferă cea mai puternică platformă de securitate din istorie, dar această apartenenţă presupune deopotrivă responsabilitate şi implicare. România este astăzi un stat care contribuie la securitatea flancului estic, la protejarea libertăţii de navigaţie şi la consolidarea stabilităţii într-o regiune în care riscurile militare şi ameninţările hibride se manifestă cu o intensitate fără precedent. Acest rol semnificativ, asumat şi exercitat consecvent, nu ar fi posibil fără profesionalismul Forţelor Navale Române. Angajamentele necesită, desigur, investiţii. Modernizarea Forţelor Navale, fie că vorbim de reînnoirea flotei, de capacităţile de deminare sau de capabilităţile de supraveghere şi protecţie a infrastructurii maritime, rămâne o prioritate, dincolo de ciclurile electorale sau de dezbaterile din prezent. O armată modernă se construieşte prin continuitate, iar aceasta este responsabilitatea instituţiilor statului, indiferent de configuraţia politică a momentului”, a precizat şeful statului.

El a adăugat că va pleda pentru un nivel susţinut de alocări, pentru dezvoltarea capabilităţilor de apărare şi pentru modernizarea forţelor navale române, astfel încât acestea să fie pregătite să răspundă adecvat provocărilor actuale de şi viitoare, scrie Agerpres
.

„În egală măsură, este prioritar pentru mine ca aceste investiţii să sprijine industria românească şi să contribuie la dezvoltarea economiei naţionale”, a punctat Nicuşor Dan.

Acesta a arătat că, în ultimii ani, Marea Neagră a devenit „o zonă crucială pentru securitatea Europei”.

„Aici se intersectează interese strategice majore, rute comerciale esenţiale, infrastructuri energetice critice şi competiţia dintre modele de guvernanţă şi viziuni cu privire la ordinea internaţională. Războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei a făcut această realitate imposibil de ignorat. Geografia nu s-a schimbat niciodată, dar s-a modificat radical felul în care suntem obligaţi să o înţelegem. Pentru noi, toate acestea nu reprezintă simple revoluţii regionale, ci ne privesc direct, fiindcă Marea Neagră a devenit locul din care începe una dintre cele mai importante responsabilităţi ale noastre faţă de securitatea europeană, un spaţiu în care România îşi afirmă interesele strategice şi îşi proiectează viitorul. În acest context, ţara noastră îşi consolidează permanent capacitatea de apărare şi descurajare”, a mai spus Dan.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele CCR respinge „ferm” orice speculaţie privind discutarea cauzelor în afara cadrului strict legal
Preşedintele CCR respinge „ferm” orice speculaţie privind discutarea cauzelor în afara cadrului strict legal
Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Simina Tănăsescu, a transmis, sâmbătă, că respinge "ferm şi categoric" orice speculaţie privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curţii......
Președintele Coreei de Sud invită Phenianul la dialog pentru a pune capăt oficial războiului dintre cele două țări
Președintele Coreei de Sud invită Phenianul la dialog pentru a pune capăt oficial războiului dintre cele două țări
Preşedintele sud-coreean Lee Jae-myung (foto) a propus sâmbătă Phenianului un dialog pentru a pune capăt oficial Războiului ...
UE a trimis trei elicoptere și două avioane pentru a ajuta la stingerea incendiilor din Belgia
UE a trimis trei elicoptere și două avioane pentru a ajuta la stingerea incendiilor din Belgia
Uniunea Europeană a mobilizat sâmbătă trei elicoptere şi două bombardiere cu apă pentru a ajuta la eforturile de stingere ...
Câți bani a făcut chef Orlando Zaharia de la Chefi la cuțite cu restaurantul Zmoke din București
Câți bani a făcut chef Orlando Zaharia de la Chefi la cuțite cu restaurantul Zmoke din București
Chef Orlando Zaharia, unul dintre cei mai cunoscuți din România, care este și jurat în cadrul emisiunii culinare Chefi ...