Încă o dronă a fost doborâtă azi-noapte în România

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost doborâtă încă o dronă care a violat spațiul aerian al României. Aparatul de zbor fără pilot a fost distrus de piloții de pe un avion F-18 al Forțelor Aeriene și Spațiale ale Spaniei. 
Economica.net - D, 16 aug. 2026, 08:09
Încă o dronă a fost doborâtă azi-noapte în România

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost doborâtă încă o dronă care a violat spațiul aerian al României. Aparatul de zbor fără pilot a fost distrus de piloții de pe un avion F-18 al Forțelor Aeriene și Spațiale ale Spaniei, care sunt dislocate în România.

„În noaptea de 15 spre 16 august, la ora 04.44, sistemele de supraveghere ale Ministerului Apărării Naționale au detectat pătrunderea unei ținte aeriene în spațiul aerian național, dinspre Republica Moldova, la aproximativ 24 km nord de Galați.

O aeronavă F-18 a Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, care execută Serviciul de Luptă Poliție Aeriană la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, aflată în misiune de monitorizare, a realizat contact radar cu ținta și a primit aprobarea de angajare. Drona a fost doborâtă în condiții de siguranță de aeronava F-18, la ora 05.01.

Un posibil punct de impact al resturilor dronei a fost identificat între localitățile Băleni și Cudalbi, județul Galați, într-o zonă nepopulată.

Alerta aeriană pentru județul Galați a încetat la ora 05.20.

Ministerul Apărării Naționale monitorizează permanent situația și informează în timp real structurile aliate cu privire la astfel de evenimente”.

Ministrul Apărări Radu Miruţă a scris despre acest incident

„În această noapte, o nouă dronă a intrat fără a avea permisiune în spaţiul aerian naţional şi a fost doborâtă. La ora 04:44, ţinta a fost descoperită intrând în spaţiul aerian naţional, la 24 km nord de Galaţi, moment în care două avioane de vânătoare F-18 spaniole, ridicate deja preventiv în aer, au primit aprobare de angajare. La ora 05:01, drona a fost interceptată şi distrusă între localităţile Băleni şi Cudalbi, din judeţul Galaţi, într-o zonă nepopulată”, a scris ministrul pe Facebook.
El felicită piloţii spanioli si militarii români de la centrul de comandă, pentru o misiune reuşită.
„România îşi apără spaţiul aerian, iar aliaţii noştri sunt alături de noi. Vigilenţă, reacţie rapidă şi solidaritate aliată, acestea sunt garanţiile concrete ale securităţii noastre. Da, România este în prima linie de apărare a Uniunii Europene”, mai afirmă ministrul.
O dronă de tip Geran 2, de provenienţă rusească, s-a prăbuşit, în 29 mai, pe un bloc din Galaţi, incidentul fiind urmat de o explozie şi un incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului.
Două persoane – mamă şi fiu – au fost rănite, fiind transportate la spital.

 

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Noua vedetă a pieței RCA, preferată de peste 1 milion de șoferi, va avea acționar nou. Hellas Direct a anunțat autoritatea de supraveghere
EXCLUSIV Noua vedetă a pieței RCA, preferată de peste 1 milion de șoferi, va avea acționar nou. Hellas Direct a anunțat ...
Hellas Direct, cea mai nouă vedetă a pieței RCA după un raliu în lunile de vară și în prima lună de toamnă, a anunțat autoritatea de supraveghere din Cipru (Insurance Companies Control......
Gabriela Popescu, CEO Microsoft România: Pierdem din competitivitatea noastră în regiune, deși avem tot ce ne trebuie. E momentul pentru noi ca țară să luăm decizii mai repede
Gabriela Popescu, CEO Microsoft România: Pierdem din competitivitatea noastră în regiune, deși avem tot ce ne trebuie. ...
România continuă să piardă teren în fața statelor din regiune în ceea ce privește digitalizarea și adoptarea noilor ...
Cerul e limita? ELCEN, producător de stat, și-a forțat norocul și a vrut să vândă energie bandă cu livrare la iarnă cu aproape 1.200 de lei/MWh. Nu a venit nimeni să cumpere. Deocamdată
Cerul e limita? ELCEN, producător de stat, și-a forțat norocul și a vrut să vândă energie bandă cu livrare la iarnă ...
ELCEN, companie controlată de statul român, a bătut recordul de preț cerut pentru energia electrică bandă cu vânzare ...
Dan Ostahie își extinde afacerile în rezidențial: Ridică cea mai înaltă clădire din Giurgiu. Compania nu exclude noi blocuri lângă parcurile de retail
Dan Ostahie își extinde afacerile în rezidențial: Ridică cea mai înaltă clădire din Giurgiu. Compania nu exclude ...
Cometex, parte din grupul Altex, construiește primul proiect rezidențial de la zero, la Giurgiu, și nu exclude dezvoltarea ...