Ce spune NATO despre drona doborâtă la Galaţi – De unde ar putea proveni

Purtătorul de cuvânt al Cartierului General al Comandamentului Aliat pentru Operaţii (SHAPE) al NATO, colonelul american Martin O'Donnell, a declarat că drona doborâtă în noaptea de sâmbătă spre duminică în spaţiul aerian românesc pare să fie rusească, relatează Reuters.
AGERPRES - D, 16 aug. 2026, 12:23
Ce spune NATO despre drona doborâtă la Galaţi - De unde ar putea proveni

„Detalii suplimentare privind incidentul de duminică rămân în curs de investigare, dar drona pare să fie rusească”, a spus el, scrie Agerpres.

Oficialul NATO a mai declarat totodată că alianţa este în permanenţă în alertă şi pregătită să se apere de orice ameninţare.

Reuters notează că drona care a pătruns ilegal în spaţiul aerian al României şi a fost doborâtă de avione de vânătoare F-18 spaniole aflate într-o misiune NATO de poliţie aeriană este a patra aeronavă fără pilot doborâtă deasupra ţării în acest an.

„În această noapte, o nouă dronă a intrat fără a avea permisiune în spaţiul aerian naţional şi a fost doborâtă. La ora 04:44, ţinta a fost descoperită intrând în spaţiul aerian naţional, la 24 km nord de Galaţi, moment în care două avioane de vânătoare F-18 spaniole, ridicate deja preventiv în aer, au primit aprobare de angajare. La ora 05:01, drona a fost interceptată şi distrusă între localităţile Băleni şi Cudalbi, din judeţul Galaţi, într-o zonă nepopulată”, a anunţat ministrul apărării naţionale, Radu Miruţă, într-o postare pe Facebook.

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii individuali sprijină cheltuielile masive în inteligența artificială realizate de giganții tehnologici, însă devin totodată mult mai selectivi în privința activelor alese – sondaj etoro
Investitorii individuali sprijină cheltuielile masive în inteligența artificială realizate de giganții tehnologici, ...
Investițiile masive în AI sporesc atractivitatea marilor companii de tehnologie în rândul investitorilor individuali din întreaga lume, chiar dacă așteptările privind acțiunile legate de......
Premieră în sistemul energetic național: Transelectrica începe retehnologizarea stației 220/110/20 kV Alba Iulia în concept de stație digitală
Premieră în sistemul energetic național: Transelectrica începe retehnologizarea stației 220/110/20 kV Alba Iulia în ...
„Proiect pilot Retehnologizare Stația 220/110/20 kV Alba Iulia în concept de stație digitală”, unul dintre proiectele ...
Inflația în SUA a crescut în luna august sub așteptări, reducând astfel șansele unei noi ajustări a dobânzii de referință
Inflația în SUA a crescut în luna august sub așteptări, reducând astfel șansele unei noi ajustări a dobânzii de ...
Un indicator al inflaţiei urmărit cu atenţie de Rezerva Federală a SUA (Fed) a crescut mai puţin decât se estima în ...
Banca Transilvania finanțează extinderea Salinei Turda cu 14 milioane de euro
Banca Transilvania finanțează extinderea Salinei Turda cu 14 milioane de euro
Banca Transilvania finanţează cu 14 milioane de euro extinderea şi amenajarea Salinei Turda, investiţia totală în proiect ...