4.000 de apartamente sunt în dezvoltare în ”zona corporatiștilor”. Prețul mediu de vânzare de 3.230 euro mp + TVA, iar pentru un credit ipotecar sunt necesare venituri de 15.000 de lei

Aproximativ 4.000 de apartamente sunt în construcție în acest moment în zona Aviației, supranumită ‚polul corporatiștilor’ datorită apropierii de principalul pol de business din București, Aviației – Barbu Văcărescu, arată o analiză realizată de către compania de consultanță imobiliară SVN Romania. În analizarea ofertei rezidențiale din zona Aviației nu au fost luate în calcul proiectele rezidențiale amplasate în zona Fabrica de Glucoză și în județul Ilfov.
Gabriela Ţinteanu - lun, 17 aug. 2026, 09:30
4.000 de apartamente sunt în dezvoltare în ”zona corporatiștilor”. Prețul mediu de vânzare de 3.230 euro mp + TVA, iar pentru un credit ipotecar sunt necesare venituri de 15.000 de lei

Aviației reprezintă principalul pol de dezvoltare pentru ansamblurile rezidențiale middle market din București, amplasate în zonele nordice ale Sectoarelor 1 și 2 din Capitală, aceste proiecte țintind, de regulă, palierele superioare ale segmentului, pe care activează cumpărătorii cu venituri peste medie, arată analiza SVN România.

În medie, prețul de pornire al unui apartament nou cu două camere în construcție în zona Aviației pleacă de la 158.000 de euro + TVA, în timp ce prețul mediu de pornire al unui apartament nou cu trei camere din zonă pornește de la circa 214.000 de euro + TVA, acestea majorându-se în funcție de suprafața unităților.

Astfel, prețul mediu al apartamentelor noi din zona Aviației este de aproximativ 3.230 de euro pe metrul pătrat util, plus TVA, ceea ce înseamnă că pentru a cumpăra prin credit ipotecar un apartament nou cu două camere în zonă, o familie trebuie să aibă un venit mediu de aproximativ 15.000 de lei potrivit calculelor SVN Romania – în calcul a fost luat un credit ipotecar cu dobândă fixă în primii trei ani, pe o durată de 30 de ani și un avans de 25%.

Concomitent, pentru a cumpăra prin credit un apartament nou cu trei camere amplasat în polul Aviației, o familie ar trebui să aibă un venit lunar minim de aproximativ 22.300 de lei, potrivit calculelor SVN.

Un cuplu care câștigă două salarii medii înregistrate în București are un venit lunar de 14.620 de lei (circa 2.800 de euro lunar) potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), aferente lunii mai 2026. Având în vedere numărul de locuințe vândute în București anual, proiectele rezidențiale aflate în dezvoltare în zona Aviației țintesc aproximativ 4% cumpărători activi pe piața rezidențială din Capitală.

”Zona de nord a Bucureștiului – și implicit și Aviației – a reprezentat dintotdeauna un deziderat pentru potențialii cumpărători, iar cei care au achiziționat o locuință aici, indiferent că vorbim de anii ’80, anii ’90 sau după 2020, au înregistrat întotdeauna venituri peste medie, fără a fi, neapărat, cumpărători de lux.

Prețul mediu actual al unei locuințe noi aflate în dezvoltare în zona Aviației este cu circa 40% mai mare comparativ cu media orașului, un nivel explicabil prin imaginea foarte bună a cartierului și prin amplasamentul în inima celei mai importante zone de business a Bucureștiului”, explică Raluca Dobrișan, managing partner SVN Romania | Residentialist | Floreasca.

Cele aproape 4.000 de apartamente aflate în dezvoltare în acest moment în zona Aviației ar urma să fie finalizate în perioada 2026 – 2028, în timp ce datele SVN arată că alte peste 7.200 de noi locuințe ar putea fi dezvoltate în zonă pe termen mediu și lung, având în vedere suprafețele de teren aflate în portofoliul investitorilor activi pe segmentul rezidențial.

Numărul caselor și apartamentelor vândute în primele șase luni din 2026 în regiunea București – Ilfov a fost cu doar 1,4% mai mic comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, în timp ce vânzările rezidențiale înregistrate în aceeași perioadă la nivel național au scăzut cu o rată anuală de aproape 9%, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Te-ar mai putea interesa și
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane de barili de diesel și țiței
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane ...
Țările din grupul G7 și partenerii săi au fost de acord să elibereze până la 100 de milioane de barili de motorină și țiței din stocurile de urgență în următoarele patru luni,......
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului premier italian, se arată revoltată de dezvăluire
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului ...
Marina Berlusconi, fiică cea mai mare a fostului premier italian Silvio Berlusconi, şi-a exprimat vineri indignarea după ...
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Bolojan la DNA Iași: Este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate. Faptul că este plimbat la DNA se mai întâmplă
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Bolojan la DNA Iași: Este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate. Faptul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan nu este corupt şi nu are probleme de integritate, a declarat primarul general al Capitalei, ...
Ministrul german de Externe Johann Wadephul îndeamnă statele din Europa și Sudul Global să pună mai multă presiune pe Rusia, pentru ca aceasta să renunțe la blocada impusă exportului de cereale din Ucraina
Ministrul german de Externe Johann Wadephul îndeamnă statele din Europa și Sudul Global să pună mai multă presiune ...
inistrul de Externe german Johann Wadephul a lansat vineri, după discuţii la Vatican, un apel către ţările lumii de ...