Câți oameni mai trage după el Dominic Fritz, primar incompatibil al Timișoarei. Amendamentul la legea ANI declarat constituțional, aplicabil altor 120 de persoane

Peste 120 de persoane sunt vizate de amendamentul la Legea integrității, care prevede pierderea mandatului sau a funcției în cazul în care există decizii definitive în instanță privind încălcarea regimului incompatibilităților și conflictului de interese.
AGERPRES - lun, 17 aug. 2026, 17:47
Câți oameni mai trage după el Dominic Fritz, primar incompatibil al Timișoarei. Amendamentul la legea ANI declarat constituțional, aplicabil altor 120 de persoane

Printre cei care își vor pierde funcția este și primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, care a primit în luna iunie o decizie definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost declarat în conflict de interese.

La începutul lunii august, el a fost sancționat cu diminuarea indemnizației de primar cu 10%, pentru o perioadă de șase luni.

Amendamentul declarat constituțional luni de CCR a fost introdus în lege de către PSD, în timpul dezbaterilor din Parlament, fiind susținut și de AUR.

Articolul introdus în lege are următorul conținut: ”Persoanelor față de care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflict de interese și pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicției prevăzute de lege, calculat de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a hotărârii judecătorești, le încetează de drept funcția, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Pe 3 august, Agenția Națională de Integritate a arătat, într-un comunicat de presă, că susține ”consolidarea cadrului legislativ în materia integrității prin adoptarea unor soluții care să elimine posibilitatea ca încălcarea regimului conflictului de interese să poată fi tratată ca o simplă consecință pecuniară”.

Tot atunci, ANI spunea că monitorizează 122 de cazuri aflate sub interdicția de trei ani de la încetarea mandatului/funcției, aplicată persoanelor identificate în conflict de interese sau incompatibilitate.

Conform ANI, 75% dintre cele 122 de cazuri privesc persoane declarate în conflict de interese în timp ce ocupau funcții elective.

În legătură cu sancțiunile aplicate, pentru nouă persoane nu au fost dispuse măsuri sau măsurile au fost anulate în instanță, iar pentru celelalte măsurile au constat în diminuarea salariului/indemnizației cu 5 – 20%, pe o durată de 1 – 6 luni.

Potrivit Agenției Naționale de Integritate, 47 dintre persoanele vizate continuă să ocupe funcții pentru care completează declarații de avere și interese din care: 22 dintre cele declarate în conflict de interese pe funcție electivă continuă să ocupe o funcție electivă; 22 dintre cele declarate în conflict de interese pe funcție publică continuă să ocupe o funcție publică.

Cele 122 de persoane sunt cele pentru care inspectorii Agenției au emis un raport de evaluare rămas definitiv prin neatacare în termenul legal, respectiv pentru care există hotărâre judecătorească definitivă comunicată.

În această statistică nu sunt incluse persoanele aflate în termenul de contestare a raportului, cele care fac obiectul unor acțiuni în instanță aflate în desfășurare sau pentru care decizia instanței nu a fost încă comunicată.

Te-ar mai putea interesa și
SUA anunţă un acord prin care Mexicul va achiziţiona drone şi sisteme antidrone pentru combaterea cartelurilor
SUA anunţă un acord prin care Mexicul va achiziţiona drone şi sisteme antidrone pentru combaterea cartelurilor
Ambasadorul SUA în Mexic, Ronald Johnson, a dezvăluit duminica aceasta că Washingtonul şi Ciudad de Mexico au semnat un acord care va permite Mexicului să achiziţioneze drone şi sisteme......
Diana Buzoianu: Bugetul pentru baraje a fost majorat de cinci ori. Trei proiecte PNRR, finanţate naţional
Diana Buzoianu: Bugetul pentru baraje a fost majorat de cinci ori. Trei proiecte PNRR, finanţate naţional
Bugetul alocat în acest an pentru lucrările la baraje a fost majorat de cinci ori, la 250 de milioane de lei, iar trei ...
Vârf pentru consumul de energie al României. Guvernul anunţă că va porni Grupul 4 Rovinari
Vârf pentru consumul de energie al României. Guvernul anunţă că va porni Grupul 4 Rovinari
Grupul 4 Rovinari va intra luni în funcţiune şi, astfel, aproape 300 de megawaţi vor ajunge în Sistemul Energetic Naţional, ...
Finanțele au împrumutat 800 mil. lei de la bănci
Finanțele au împrumutat 800 mil. lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 800 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...