Action introduce săptămânal 150 de produse noi. 1.500 de produse Action costă sub 5 lei.
Din februarie 2025 până acum, Action Retail a deschis 23 magazine în România, la Piteşti, Arad, Oradea, Hunedoara, Bragadiru, Turda, Râmnicu Vâlcea (două magazine), Alba Iulia, Satu Mare, Drobeta Turnu Severin, Bistriţa, Aiud, Ploieşti, Târgovişte, Bacău, Sânpetru, Odorheiu Secuiesc, Haţeg, Suceava, Zărnești, Orăştie, Vladimirescu (lângă Arad).
Action are peste 3.300 de magazine din 14 țări europene.
Action Retail se poziţionează pe segmentul retailerilor cu preţuri mici şi susţine că „întotdeauna are 1.500 de produse sub 5 lei” şi săptămânal are 150 de produse noi.
Principalii concurenţi ai retailerului Action în România sunt Pepco, Kik, Tedi.
Action recrutează manageri adjuncţi de magazine la Haţeg pe salarii nete cuprinse între 4.000 de lei şi 4.200 de lei, potrivit anunţului de recrutare consultat de Economica.net.
Sunt potriviţi pentru postul de manager adjunct de magazin candidaţii care au minimum un an experienţă într-o poziţie de coordonare, preferabil în domeniul retail, cei care sunt orientaţi către soluții şi către clienţi. Angajatorul caută pentru aceste posturi candidaţi care au absolvit cel puţin liceul, pot susţine o conversaţie în engleză şi sunt dispuşi la muncă în ture şi în weekend.
Action recrutează 10 lucrători comerciali la Chitila cu normă parţială de patru – şase ore pe zi, pe care-i ofertează cu salarii nete cuprinse între 1.500 de lei şi 2.400 de lei lunar, conform anunţului de recrutare consultat de Economica.net.