Criză Germania – Record negativ. Insolvenţele firmelor au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani

Un număr de 187.744 de firme germane s-au declarat în insolvenţă anul trecut, cel mai mare număr din ultimii aproape 20 de ani, o nouă dovadă a modului în care condiţiile dificile şi îmbătrânirea populaţiei afectează cea mai mare economie a Europei, arată o analiză publicată marţi de agenţia de credit Creditreform şi institutul de studii economice ZEW, transmite DPA.
AGERPRES - mar, 18 aug. 2026, 12:17
Criză Germania - Record negativ. Insolvenţele firmelor au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani

Ultima dată când în Germania s-au înregistrat mai multe firme în insolvenţă a fost în 2007, când aproape 208.000 de firme au tras oblonul, scrie Agerpres.

Comparativ cu situaţia din 2024, numărul insolvenţelor a crescut anul trecut cu aproape 10%. De asemenea, 2025 a fost şi al doilea an consecutiv în care s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de insolvenţe.

„Dinamica crizei îşi face acum drum prin întreaga economie. Spre deosebire de situaţia din anii precedenţi, afacerile care erau de fapt sănătoase îşi încetează acum şi ele activitatea”, a declarat Patrik-Ludwig Hantzsch, şeful departamentului de cercetare economică de la Creditreform.

Analiza publicată marţi arată că insolvenţele au crescut în aproape toate sectoarele pe parcursul anului 2025. Tendinţa cea mai puternică a fost în sectorul ospitalităţii, în condiţiile în care aproximativ 15.000 de restaurante şi unităţi de cazare s-au închis în 2025, cu 15% mai multe decât în 2024.

De asemenea, experţii subliniază că tendinţa negativă observată timp de aproximativ 10 ani în sectorul sănătăţii a continuat. Numărul de închideri, de aproape 11.000, a fost aproximativ dublu faţă de cifra înregistrată în 2008. Aproape 5.500 de cabinete medicale s-au închis anul trecut, cu 23% mai multe decât în 2024, adesea pentru că medicii se pensionează şi nu găsesc pe nimeni
care să le preia cabinetul.

În paralel, aproximativ 11.000 de firme din sectorul industrial s-au declarat în insolvenţă în 2025, cu 10% mai multe decât
cu un an mai devreme.

Pe lângă dificultăţile economice, insolvenţele se datorează şi unor factori precum lipsa forţei de muncă calificate, costurile ridicate şi lipsa succesorilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ungurii de la MVM fac un parc fotovoltaic de 20 MW în Covasna. Autorizație de la ANRE așteptată zilele acestea
Ungurii de la MVM fac un parc fotovoltaic de 20 MW în Covasna. Autorizație de la ANRE așteptată zilele acestea
Subsidiara locală a conglomeratului energetic al statului maghiar MVM urmează să primească autorizația pentru un parc fotovoltaic în Arcuș, Covasna....
Nouă oportunitate la Bursa din București. S-a lansat al zecelea ETF, un produs Globinvest legat de BET-XT
Nouă oportunitate la Bursa din București. S-a lansat al zecelea ETF, un produs Globinvest legat de BET-XT
Nouă oportunitate de investiții la Bursa de Valori București. Globinvest a lansat astăzi un ETF legat de BET-XT. Este ...
Ciprian Ciucu află azi dacă scapă de controlul judiciar. Ce spune primarul general al Capitalei înainte de decizie
Ciprian Ciucu află azi dacă scapă de controlul judiciar. Ce spune primarul general al Capitalei înainte de decizie
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, marţi, că va contesta în continuare măsura controlului judiciar ...
Noul tineret al Germaniei – Unul din zece tineri din Germania nici nu studiază, nici nu lucrează (Destatis)
Noul tineret al Germaniei – Unul din zece tineri din Germania nici nu studiază, nici nu lucrează (Destatis)
Proporţia tinerilor cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani care nici nu studiază, nici nu lucrează a crescut în ...