„Preţurile la motorină au luat-o razna. Cresc de la o zi la alta şi, în unele cazuri, chiar de la o oră la alta, la aceeaşi benzinărie. În ritmul acesta, orice măsură luată pentru a-i proteja pe români riscă să fie anulată de scumpiri succesive, iar nota de plată ajunge, din nou, tot în buzunarul oamenilor. Premierul şi ministrul Energiei trebuie să intervină imediat. Ministerul Finanţelor, ANAF şi Consiliul Concurenţei trebuie să verifice de urgenţă modul în care sunt formate aceste preţuri şi să stabilească dacă majorările au un fundament economic real sau dacă asistăm la creşteri speculative”, a scris Bogdan Ivan, marţi, pe Facebook.
Potrivit acestuia, este nevoie de controale, explicaţii şi de decizii rapide, scrie scrie Agerpres.
„Nu putem accepta ca benzinăriile să majoreze preţurile după bunul plac, iar instituţiile statului să privească de pe margine. Este nevoie de controale, explicaţii şi de decizii rapide”, a subliniat fostul ministru al Energiei.
Prețul motorinei a crescut la celelalte mari lanțuri de distribuție azi, după ce ieri dimineață OMV Petrom, liderul pieței, a crescut primul prețurile.
Motorina s-a scumpit ieri spre jumătatea zilei cu 15 bani pe litru la Petrom și OMV, asta după ce duminică prețurile au scăzut cu 68 de bani pe litru (74 de bani la Rompetrol), ca urmare a reducerii temporare a accizei, aplicată în baza legislației de criză.
Cum OMV Petrom a oeprat majorarea destul de aproape de miezul zilei, concurența nu a mai apucat să scumpească ieri, în condițiile în care legislația de criză în vigoare impune companiilor cel mult o scumpire pe zi, obligatoriu înainte de ora 12.00.
Celelalte lanțuri au crescut însă prețurile azi, cu excepția Lukoil, care încă nu a scumpit, dar care are oricum un preț semnificativ mai mare decât concurența.
Așadar, azi Rompetrol, celălalt mare producător de carburanți care are și un lanț semnificativ de benzinării, a scumpit motorina tot cu 15 bani pe litru, MOL a adăugat și ea 20 de bani pe litru, iar SOCAR a crescut prețul cu 18 bani pe litru.
Iată care sunt prețurile la motorină în rețelele din vestul Capitalei în dimineața zilei de 18 august:
OMV: 10,20 lei
Lukoil: 10,35 lei
Petrom: 10,14 lei
Rompetrol: 10,05 lei
MOL: 10,05 lei
SOCAR: 10,01 lei.
Vezi aici ce a spus Bolojan