„Am ajuns la un acord cu Canada, sub rezerva finalizării documentelor”, a declarat preşedintele SUA la Washington, reiterând ceea ce indicase marţi seară pe reţeaua sa Truth Social, când a anunţat acest termen de trei zile.
Rămânând mai prudent, premierul canadian Mark Carney a asigurat pe contul său X că cele două ţări se „îndreaptă acum spre un acord”, salutând „progresele realizate” de ministrul său pentru relaţiile Canada-SUA, Dominic LeBlanc, şi de negociatorul american Jamieson Greer, care s-au întâlnit din nou miercuri la Washington.
Jamieson Greer a subliniat la postul CNBC că „punctele de fricţiune” care tensionau relaţiile comerciale dintre cele două ţări de mai bine de un an au putut fi „eliminate”, permiţându-le să „avanseze cu paşi mari spre următoarele etape”.
Noi taxe vamale americane de 50% vizând diverse produse canadiene urmau să intre în vigoare miercuri la ora locală 00:01 (04:01 GMT), înainte de a fi suspendate în ultimul moment de Donald Trump.
Washingtonul şi Ottawa nu au oferit detalii precise asupra termenilor acestui acord aflat în curs de finalizare, însă preşedintele american a dat asigurări miercuri că acesta va fi în beneficiul fermierilor americani, care se plâng de un acces limitat pe piaţa canadiană în special pentru produsele lor lactate.
La rândul său, Mark Carney a estimat că acest acord va aduce garanţii pentru „fiecare dintre cele mai importante sectoare strategice ale Canadei”, în condiţiile în care aluminiul, oţelul, cheresteaua sau industria auto sunt deja dur afectate de taxele vamale americane.
Pentru a justifica impunerea noilor taxe vamale, Washingtonul invocase în iulie represaliile adoptate de Ottawa ca răspuns la seria precedentă de suprataxe impuse de Statele Unite. Casa Albă a denunţat, de asemenea, boicotul instituit de majoritatea provinciilor canadiene împotriva băuturilor alcoolice americane, ca reacţie la dorinţa repetată a lui Donald Trump de a transforma Canada în al „51-lea stat” american.
Mark Carney denunţase o „încălcare directă” a USMCA, acordul de liber-schimb dintre cele două ţări şi Mexic pe care Ottawa ar dori să îl vadă prelungit pe termen lung. Washingtonul a decis pe 1 iulie să nu îl reînnoiască pe durată lungă, astfel că acesta urmează de acum înainte să facă obiectul unei revizuiri anuale timp de zece ani.