Samsung Electronics își va recompensa acţionarii cu 72 de miliarde de dolari

Grupul sud-coreean Samsung Electronics intenţionează să anunţe, la finele acestei luni, un nou plan de recompensare a acţionarilor, cu o valoare de peste 100 de trilioane de woni (72 de miliarde de dolari), a relatat presa locală, joi, la o zi după ce rivalul SK Hynix Inc a anunţat un plan record de răscumpărare de acţiuni, transmite Bloomberg.
AGERPRES - J, 20 aug. 2026, 11:21
Samsung Electronics își va recompensa acţionarii cu 72 de miliarde de dolari

Publicaţia MoneyToday, citând surse neidentificate din industria electronicii, a dezvăluit că producătorul sud-coreean de cipuri de memorie Samsung Electronics va organiza o reuniune a Consiliului de administraţie la sfârşitul lunii august pentru a aproba un plan de retribuire a acţionarilor care include un dividend special. Potrivit surselor, Samsung Electronics intenţionează să utilizeze 50% din fluxul său liber de pentru recompensarea acţionarilor, măsurile urmând să se concentreze în principal pe dividende în numerar, scrie Agerpres.

Miercuri, rivalul SK Hynix a dezvăluit un plan de răscumpărare şi anulare a acţiunilor în valoare de 40 de trilioane de woni (28,7 miliarde de dolari), cel mai mare program de returnare a acţionarilor anunţat vreodată de o companie sud-coreeană listată la bursă. De asemenea, SK Hynix, al doilea cel mai mare producător de cipuri de memorie din lume, după Samsung, a anunţat că va aloca peste 50% din fluxul său liber de numerar generat între 2025 şi 2027 pentru recompensarea acţionarilor.

În replică, Samsung a transmis că nu are niciun comentariu de făcut cu privire la informaţiile din presă, referindu-se la remarcile făcute de directorul său financiar în timpul conferinţei organizate în luna iulie, cu prilejul publicării rezultatelor trimestriale. „În curând vom împărtăşi un plan pentru a găsi echilibrul optim între maximizarea valorii pentru acţionari şi reinvestirea pentru creşterea viitoare, maximizând în acelaşi timp randamentul pentru acţionari”, a declarat atunci directorul financiar de la Samsung Electronics, Park Sooncheol.

Aceste recompense record acordate acţionarilor subliniază încrederea producătorilor de cipuri că au puterea financiară necesară pentru a-şi susţine acţiunile, continuând în acelaşi timp să finanţeze investiţiile mari necesare pentru a profita de cererea determinată de Inteligenţa Artificială.

Te-ar mai putea interesa și
Val de dizolvări de firme: Peste 37.000 de companii și-au închis porțile în opt luni
Val de dizolvări de firme: Peste 37.000 de companii și-au închis porțile în opt luni
Datele centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că numărul firmelor dizolvate a crescut cu 2,92% în primele opt luni din 2026, până la 37.227, faţă de 36.171......
Fructul românesc care hrănește toată Europa, suntem lideri detașați. Interesul este tot mai mare
Fructul românesc care hrănește toată Europa, suntem lideri detașați. Interesul este tot mai mare
România rămâne cel mai mare producător european de nuci, la mare distanță de Franța. Pentru anul acesta producția ...
Peste 2,2 milioane de euro alocate pentru centre de sănătate mintală
Peste 2,2 milioane de euro alocate pentru centre de sănătate mintală
Peste 2,2 milioane de euro vor fi alocate, printr-un apel de proiecte, pentru centre de sănătate mintală dedicate prevenirii ...
Irinel Ionel Scrioșteanu anunță când ar putea fi gata Lotul 3 al A0, DNCB Pantelimon – Afumați sau nodul DN3 – A0
Irinel Ionel Scrioșteanu anunță când ar putea fi gata Lotul 3 al A0, DNCB Pantelimon – Afumați sau nodul DN3 – ...
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, care este și prim-vicepreședinte PNL Ilfov, ...