Lege nouă în Grecia. Reglementări mai stricte pentru dezvoltarea de parcuri eoliene

Grecia a adoptat un nou cadru legislativ, mai strict, pentru energia regenerabilă, în special în ceea ce priveşte problema extrem de sensibilă a amplasării de turbine eoliene, pentru a proteja mai bine terenurile şi patrimoniul cultural al ţării, pe fondul controverselor legate de originea recentelor incendii devastatoare, informează AFP.
AGERPRES - J, 20 aug. 2026, 12:31
Lege nouă în Grecia. Reglementări mai stricte pentru dezvoltarea de parcuri eoliene

„Acest nou cadru introduce restricţii mai dure şi extinde zonele de excludere, cu un accent deosebit pe protejarea patrimoniului natural şi cultural al Greciei, a peisajelor şi a comunităţilor locale, creând în acelaşi timp un cadru mai modern şi mai coerent pentru tranziţia energetică a ţării până în 2050”, se arată într-un comunicat de presă publicat miercuri de Ministerul elen al Mediului şi Energiei.

Semnat de ministrul Stavros Papastavrou, documentul extinde zonele de excludere pentru turbinele eoliene la „situri-le istorice, monumente antice (…), zone listate sau protejate, zone care conţin surse de apă destinate consumului uman şi plaje virgine”, scrie Agerpres.

De acum înainte, va fi exclusă „instalarea de turbine eoliene şi panouri fotovoltaice în regiunea Atena (Atica) şi zona metropolitană Salonic (nord, al doilea oraş ca mărime al ţării), care au fost afectate în mod special de incendiile forestiere”, a explicat ministrul Papastavrou.

De asemenea, „au fost introduse reguli specifice pentru insule, inclusiv o evaluare specifică a peisajului”.

Suprafaţa maximă permisă pentru parcurile eoliene rămâne la 4% din fiecare municipalitate, cu excepţii în cazurile de potenţial eolian deosebit de ridicat.

„Acest nou cadru îşi propune să contribuie la „dezvoltarea bazată pe planificare, protecţia eficientă a mediului şi reguli clare pentru toţi”, a declarat Papastavrou, reiterând obiectivul strategic „de a produce mai multă energie grecească din principalele noastre active: soarele şi vântul”.

Pentru a se conforma politicii verzi a UE, Grecia a făcut paşi semnificativi în ultimii ani pentru a recupera decalajul în ceea ce priveşte tranziţia energetică. Grecia şi-a majorat considerabil producţia de energie fotovoltaică şi eolienă, iar ponderea energiei regenerabile în producţia de electricitate a ajuns la puţin peste 50% în 2024, conform datelor Eurostat.

Însă, proliferarea parcurilor eoliene, finanţate prin subvenţii europene, a generat o ostilitate crescândă în ultimul deceniu, mulţi considerând această dezvoltare necontrolată.

Printre altele, parcurile eoliene sunt acuzate că au provocat, sau exacerbat, incendiile agro-forestiere care devastează ţara în fiecare vară, încurajând speculaţiile şi corupţia, că distrug terenurile agricole şi provoacă daune ireparabile siturilor naturale şi peisajelor, toate în numele combaterii schimbărilor climatice.

În urmă cu două săptămâni, sistemul judiciar grec a plasat trei persoane în arest preventiv, inclusiv un primar, după un incendiu forestier care a distrus peste 10.000 de hectare la vest de Atena. Incendiul a fost provocat de o reţea defectă de la un parc eolian, a cărui funcţionare a fost suspendată.

Te-ar mai putea interesa și
Romarm are nevoie de specialiști tineri, dar lucrează cu utilaje vechi
Romarm are nevoie de specialiști tineri, dar lucrează cu utilaje vechi
România dispune de resurse financiare pentru achiziții militare și înzestrare, însă industria de apărare autohtonă se confruntă cu o vulnerabilitate structurală majoră care nu poate fi......
Diana Buzoianu, ministrul Mediului, vrea eliminarea competițiilor sportive poluante din orașe
Diana Buzoianu, ministrul Mediului, vrea eliminarea competițiilor sportive poluante din orașe
Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a trimis garda de Mediu să verifice legalitatea desfășurării ...
Noua șefă a OMV se întâlnește mâine cu Nicușor Dan. Chestiunile încă nerezolvate în relația dintre stat și compania austriacă, deși au fost negociate de Bolojan și acceptate acum zece luni
Noua șefă a OMV se întâlnește mâine cu Nicușor Dan. Chestiunile încă nerezolvate în relația dintre stat și compania ...
Agenda publică a președintelui Nicușor Dan arată pentru ziua de mâine la ora 10.00, deci înainte de consultările cu ...
Sistemul energetic se apropie de limite. Sâmbătă seară importul s-a apropiat de 3.400 MW și a fost mai mare decât toată producția țării. Capacitatea maximă de import este de 4.000 MW
Sistemul energetic se apropie de limite. Sâmbătă seară importul s-a apropiat de 3.400 MW și a fost mai mare decât toată ...
Importul de energie electrică a ajuns, în seara zilei de sâmbătă, 3 octombrie, mai mare decât producția națională ...