CNAS selectează directori generali pentru 20 de case de asigurări de sănătate

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate organizează concurs pentru ocuparea posturilor vacante de director general al caselor de asigurări de sănătate Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Covasna, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui şi al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (CAS AOPSNAJ).
AGERPRES - J, 20 aug. 2026, 19:16
CNAS selectează directori generali pentru 20 de case de asigurări de sănătate

Potrivit unui comunicat al CNAS, transmis joi AGERPRES, dosarele de înscriere la concurs se pot depune până pe data de 3 septembrie, la ora 17:00.

Rezultatele selecţiei dosarelor, pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs, vor fi anunţate în data de 8 septembrie.

După soluţionarea eventualelor contestaţii (până pe 10 septembrie), vor avea loc proba scrisă a concursului (22 septembrie, ora 10:00) şi interviul cu candidaţii (28 septembrie).

Aceasta este a doua etapă de ocupare prin concurs a posturilor de directori generali ai caselor de asigurări de sănătate. În prima etapă, care a avut loc în luna iunie, s-au ocupat posturile de conducere menţionate de la celelalte 23 de case de asigurări de sănătate.

„Dorim ca toţi directorii generali, în calitatea lor de manageri locali ai sistemului de asigurări sociale de sănătate, să aibă competenţa testată în mod obiectiv şi transparent, prin concursul de ocupare a posturilor, în acord cu obiectivul larg de creştere a competenţei profesioniştilor din sistem şi răspunzând nevoii tot mai acute de calitate în acest domeniu”, a declarat preşedintele CNAS, conf. univ. dr. Horaţiu-Remus Moldovan, citat în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Pasajul Basarab: Mâine se deschide circulația pe sensul Titulescu – Grozăvești
FOTO Pasajul Basarab: Mâine se deschide circulația pe sensul Titulescu – Grozăvești
Primăria Municipiului București (PMB) anunță joi seara că vineri va fi deschisă circulația pe sensul Bd. Titulescu – Șos. Grozăvești al Pasajului Basarab....
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că Tribunalul a respins cererea de intrare în insolvenţă depusă ...
Legea salarizării: Cum arată cea mai recentă variantă. Valoarea de referinţă pornește de la 4.000 de lei, fiind mai mică decât în proiectul iniţial – surse News.ro
Legea salarizării: Cum arată cea mai recentă variantă. Valoarea de referinţă pornește de la 4.000 de lei, fiind mai ...
Ultima formă a proiectului legii salarizării stabileşte valoarea de referinţă privind salarizarea personalului plătit ...
Autostrada Moldovei A7: Oscar Downstream a câștigat contractul pentru două benzinării. Vezi unde vor fi amplasate
Autostrada Moldovei A7: Oscar Downstream a câștigat contractul pentru două benzinării. Vezi unde vor fi amplasate
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat miercuri câștigătorul contractului de ...