Grecia dă asigurări că nu va bloca operaţiunile miniere ale firmei canadiene Eldorado Gold

Noul Guvern elen nu va bloca operaţiunile miniere ale firmei canadiene Eldorado Gold dar va revizui permisele pentru fabrica de procesare din nordul Greciei, a afirmat un oficial de la Ministerul Energiei de la Atena, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 25 feb. 2015, 12:54
Grecia dă asigurări că nu va bloca operaţiunile miniere ale firmei canadiene Eldorado Gold

‘Operaţiunile miniere nu vor fi stopate’, le-a declarat oficialul jurnaliştilor, la o zi după ce autorităţile le-au promis creditorilor internaţionali că nu vor fi oprite tranzacţiile aflate în derulare.

Aceste comentarii reprezintă un pas înapoi faţă de declaraţia dură a ministrului elen al Energiei, Panagiotis Lafazanis, conform căreia noul Guvern se va opune legal exploatării minei de aur Skouries operate de Eldorado Gold. ‘Suntem împotriva investiţiei de la Skouries şi vom folosi toate măsurile legale posibile pentru a sprijini poziţia noastră. În orice situaţie, îi vom sprijini pe toţi angajaţii minelor’, a afirmat Panagiotis Lafazanis în Parlamentul de la Atena.

Oficialul de la Ministerul Energiei a explicat că se verifică dacă permisele pentru fabrica de procesare au fost acordate conform reglementărilor legale.

‘Conform consilierilor noştri juridici, există inadvertenţe legate de această fabrică. Ministerul Energiei a cerut verificarea permiselor’, a explicat oficialul elen.

Mina de aur operată de Eldorado Gold în nordul Greciei a fost unul din proiectele intens mediatizate ale fostului Guvern elen şi era considerat un test care ar putea demonstra dacă Atena poate proteja interesele investitorilor străini faţă de protestele localnicilor.

Opozanţii proiectului minei de aur din regiunea Halkidiki consideră că exploatarea ar cauza pagube ireparabile pentru mediu, contaminând apa freatică şi poluând regiunea cu substanţe chimice nocive precum plumb, cadmiu, arsenic şi mercur. În schimb, fostul Guvern de la Atena susţine că proiectul va crea sute de locuri de muncă, în condiţiile în care rata şomajului în Grecia este cea mai ridicată din Europa (25,8% în luna octombrie 2014).

În România, Eldorado Gold este implicată în exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Certej, judeţul Hunedoara. 

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...