O nouă sesiune de înscrieri în Programul „Rabla” 2026 pentru persoane fizice demarează marţi dimineaţa

Persoanele fizice care nu au reuşit să se înscrie anterior în Programul "Rabla" 2026 vor avea o nouă oportunitate de a solicita finanţare începând de marţi, 25 august, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
AGERPRES - lun, 24 aug. 2026, 16:23
O nouă sesiune de înscrieri în Programul

Potrivit sursei citate, pentru noile înscrieri va fi disponibilă suma totală de 93,737 milioane de lei, provenită din fondurile rezervate anterior, pentru care nu au fost parcurşi toţi paşii procedurali prevăzuţi în cadrul programului.

„Aşa cum am anunţat încă de săptămâna trecută, începând de mâine vom redistribui sumele rămase disponibile în cadrul Programului Rabla Auto 2026. Este o nouă oportunitate pentru românii care nu au reuşit să se înscrie în etapa anterioară şi care doresc să beneficieze de sprijinul oferit prin acest program. Ne dorim ca fondurile disponibile să ajungă la cât mai mulţi beneficiari şi să susţinem în continuare înnoirea parcului auto din România, prin încurajarea achiziţiei de autovehicule mai puţin poluante şi mai eficiente”, a declarat preşedintele AFM, Florin Bănică, citat în comunicat.

Din totalul bugetului alocat acestei sesiuni, 70,312 milioane de lei sunt destinaţi pentru achiziţionarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) şi autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid, 20,45 milioane de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid şi autovehiculelor pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen, iar 2,975 milioane de lei pentru achiziţionarea motocicletelor sau a motocicletelor electrice.

Sesiunea de înscriere va fi deschisă până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile, iar înscrierea se realizează prin aplicaţia online existentă pe site-ul AFM.

Pentru înscrierile care încep în data de 25 august, la ora 10:00, sunt valabile doar cererile de finanţare disponibile în aplicaţia informatică începând cu această dată şi oră, care trebuie descărcate, completate şi încărcate în aplicaţie la momentul depunerii.

În cadrul Programului „Rabla Auto” 2026, persoanele fizice pot beneficia de următoarele ecotichete: 18.500 lei – pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei – pentru achiziţionarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice; 12.000 lei – pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei – pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete.

La finalizarea procesului de înscriere în program, aplicaţia generează automat un număr de înregistrare şi rezervă valoarea ecotichetelor solicitate, în limita bugetului disponibil.

Ulterior, în termen de 10 zile de la obţinerea numărului de înregistrare, solicitantul trebuie să completeze în aplicaţie seria de şasiu a autovehiculului uzat, să încarce documentele prevăzute în Ghidul de finanţare şi să selecteze un producător validat.

Te-ar mai putea interesa și
Senatul a adoptat proiectul privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile în sectoarele industriei şi transporturilor
Senatul a adoptat proiectul privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile în sectoarele industriei şi transporturilor
Senatul a adoptat luni proiectul de lege privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei şi transporturilor....
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Mai e o săptămână până la deschiderea a 47 de kilometri. Ce lucrări execută muncitorii lui Umbrărescu
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Mai e o săptămână până la deschiderea a 47 de kilometri. Ce lucrări execută muncitorii ...
Grupul UMB este mobilizat cu 250 de muncitori în zona nodurilor rutiere de la Bacău, pentru racordarea noilor tronsoane ...
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual al UE
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual ...
Cancelarul german Friedrich Merz îi va primi joi la un dejun de lucru pe mai mulţi şefi de stat şi de guvern ai aşa-numitelor ...
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane de euro
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane ...
Porsche AG va vinde compania de consultanță în management și IT MHP către Tata Consultancy Services (TCS), tranzacția ...