O dronă a căzut într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată

Locuitorii aflaţi pe o rază de aproximativ 300 de metri în jurul unei gospodării din satul Ciuşlea, comuna Garoafa, unde a fost descoperită o dronă prăbuşită într-un nuc, au fost evacuaţi preventiv, luni, iar zona a fost izolată până la finalizarea verificărilor efectuate de autorităţi, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Garoafa, Laurenţiu Diaconu.
AGERPRES - lun, 24 aug. 2026, 16:32
O dronă a căzut într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată

Potrivit edilului, drona s-ar fi prăbuşit în cursul dimineţii, însă a fost observată abia câteva ore mai târziu, într-un nuc aflat în apropierea unei locuinţe.

„Din informaţiile pe care le avem de la martori, în jurul orei 8:30 s-a auzit un vuiet puternic, urmat de o bubuitură. Proprietara locuinţei a simţit şi un miros puternic de carburant, însă drona a fost observată abia în jurul orei 13:00, când a fost descoperită într-un nuc, la aproximativ cinci metri de casă”, a precizat Laurenţiu Diaconu.

Acesta a menţionat că autorităţile au instituit imediat măsuri de siguranţă, iar accesul în zonă a fost restricţionat.

„Zona a fost izolată, iar locuitorii din perimetrul de siguranţă, de aproximativ 300 de metri, au fost evacuaţi. La faţa locului se află poliţişti, pompieri şi celelalte structuri abilitate, care stabilesc dacă drona prezintă sau nu pericol. Din ce se vede, aceasta este ruptă în două, o parte fiind rămasă în copac, iar cealaltă la sol”, a arătat Diaconu.

În prezent, la faţa locului se află echipe de pompieri, poliţişti, reprezentanţi ai SRI şi MApN, care vor stabili dacă drona avea încărcătură explozivă.

Ministerul Apărării a informat luni că, în jurul orei 6:00, sistemul de supraveghere radar a detectat semnale intermitente, în spaţiul aerian al Republicii Moldova, în zona Cahul, unul dintre ele apărând ulterior în zona Târgu Bujor, judeţul Galaţi, iar un mesaj RO-ALERT a fost transmis populaţiei.

Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene române şi un elicopter IAR-330 SOCAT au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Asociația Română a Băncilor și-a ales noua conducere a Consiliului Director. Bogdan Neacșu rămâne președinte
Asociația Română a Băncilor și-a ales noua conducere a Consiliului Director. Bogdan Neacșu rămâne președinte
Adunarea Generală a Asociației Române a Băncilor (ARB) întrunită în ședință astăzi, 9 octombrie  2026, a aprobat noua componență a Consiliului Director în contextul încheierii......
Nouă baterie de stocare a energiei, de 100 MWh, în județul Neamț. Parapet a început lucrările
Nouă baterie de stocare a energiei, de 100 MWh, în județul Neamț. Parapet a început lucrările
Parapet, contractor EPC pentru proiecte de energie regenerabilă, și MetaWealth, o platformă europeană de investiții ...
SUA – Planuri noi de atac împotriva Iranului, elaborate de Pentagon. Trump ezită să dea un răspuns clar
SUA – Planuri noi de atac împotriva Iranului, elaborate de Pentagon. Trump ezită să dea un răspuns clar
Armata americană pregăteşte opţiuni pentru reluarea operaţiunilor de luptă la scară largă împotriva Iranului, chiar ...
Noi probleme cu platforma TollRo. Anunţ de la CNAIR
Noi probleme cu platforma TollRo. Anunţ de la CNAIR
Platforma TollRo înregistrează disfuncţionalităţi temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancţiuni ...