Deutsche Telekom se aşteaptă la o creştere a dividendelor în următorii ani

Deutsche Telekom (DT), cea mai mare companie de telefonie din Europa, s-a angajat să plătească dividende minime de 0,50 euro pe acţiune în următorii ani, deoarece se aşteaptă la creşterea fluxului de numerar, transmit MarketWatch şi Reuters.
Economica.net - J, 26 feb. 2015, 08:52
Deutsche Telekom se aşteaptă la o creştere a dividendelor în următorii ani

Compania germană estimează că, în perioada 2015 – 2018, va înregistra o rată medie de creştere anuală a fluxului de numerar de aproximativ 10%, de la 4,14 miliarde de euro (4,70 miliarde de dolari) în 2014.

În trimestrul patru din 2014, profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA), excluzând elementele speciale, a urcat cu 9,5%, la 4,44 miliarde de euro, în timp ce analiştii estimau un câştig de 4,37 miliarde de euro.

‘Creşterea este principala noastră prioritate’, a afirmat directorul general Tim Hoettges, adăugând că Deutsche Telekom va continua să investească în reţelele sale.

Pentru a-şi menţine clienţii, Deutsche Telekom intenţionează ca până în 2018 să-şi sporească investiţiile în reţele cu 1-2% pe an. În 2014, compania germană a raportat investiţii de aproape 12 miliarde de euro.

Pentru 2014, Deutsche Telekom a propus plata unor dividende de 0,50 de euro, un nivel similar cu cel din 2013.

Pierderile nete ale Deutsche Telekom AG s-au atenuat în trimestrul patru din 2014 datorită performanţei solide din SUA şi a creşterii stabile din Germania. În perioada octombrie – decembrie 2014, pierderile nete s-au situat la 110 milioane de euro (124,64 milioane de dolari), de la 752 milioane de euro în trimestrul patru din 2013.

Veniturile Deutsche Telekom au urcat cu 8,5% în ultimele trei luni din 2014, la 17 miliarde de euro, peste 60% din venituri fiind generate pe plan internaţional.

Pentru 2015, Deutsche Telekom se aşteaptă la o creştere a veniturilor, dar nu a precizat cifre exacte. De asemenea, profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) ar urma să urce anul acesta cu 4%, la 18,3 miliarde de euro.

În 2014, profitul net s-a situat la 2,9 miliarde de euro, în creştere de la 930 milioane de euro în 2013.

Deutsche Telekom este una dintre companiile de top la nivel mondial, cu peste 142 de milioane de clienţi pentru servicii mobile, 31 de milioane de linii fixe şi peste 17 milioane de linii broadband (la 31 decembrie 2013).

Deutsche Telekom controlează 40% dintre acţiunile Hellenic Telecommunications Organization, OTE, care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brand-ul ‘T’.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...