Grindeanu: După 1 septembrie se va intra într-un calendar pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că, după data de 1 septembrie, se va intra într-un calendar pentru desemnarea unui viitor prim-ministru.
AGERPRES - lun, 24 aug. 2026, 19:32
Grindeanu: După 1 septembrie se va intra într-un calendar pentru desemnarea unui prim-ministru

„Pe parcursul acestei săptămâni, eu cred că vom mai avea, nu cred, aproape sigur vom mai avea un plen. Un plen în care se va discuta încă o lege care vine de la Senat, cea legată de hidrogen, care e jalon în PNRR şi de asemenea trebuie să discutăm legea de închidere a PNRR, care nici ea, astăzi când vorbim, nu ne-a fost transmisă de la Guvern. Aşa că, în această săptămână, vom mai avea aproape sigur un plen al Camerei Deputaţilor. După toate aceste sesiuni extraordinare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în mod evident, după 1 septembrie, odată cu începerea sesiunii ordinare, sigur vom mai avea, se va intra în acel calendar, de care tot vorbeam, pentru desemnarea unui prim-ministru. România are nevoie de un nou guvern, un guvern cu puteri depline. Şi cred că săptămâna viitoare, odată cu începerea, aşa cum am spus, a Parlamentului, ar trebui să intrăm în acest calendar”, a declarat Sorin Grindeanu.

Întrebat, la Parlament, dacă va reuşi să obţină susţinere din partea UDMR, a minorităţilor naţionale, poate şi a altor partide pentru un guvern minoritar sau ia în calcul varianta unui guvern condus de un independent, el a răspuns: „Recunosc că sunt şi mai bulversat văzând această alianţă ad-hoc AUR – USR întru scăparea unora şi întru pierderea a 770 de milioane, că eu nu văd pentru ce s-au aliat altcumva, decât pentru a pierde 770 de milioane de euro, că într-un final amendamentul cu transparentizarea şi cu publicitatea a fost adoptat şi a fost un amendament comun al tuturor în comisie. Aşa că faptul că există această apropiere între AUR şi USR pe aceste chestiuni şi pe chestiunea de la legea educaţiei de la prorogare, aşa cum s-a văzut, te face să te gândeşti bine ce fel de majoritate poate fi după 1 septembrie”.

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, luni, în şedinţa de plen, „pe două legi extrem de importante” – una pe educaţie şi cealaltă pe integritate – a fost un vot „împotrivă” din AUR – USR.

„Aici nu mai contează 770 de milioane că se pierd? Aici nu mai contează nimic? (…) Mi-e foarte greu să cred că poate să mai existe vreo majoritate care să conţină PSD şi USR. (…) Treaba mea, ca lider al celui mai mare partid din Parlament, e să încerc să fac o majoritate”, a menţionat liderul social-democraţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski anunţă că Ucraina va răspunde dacă Rusia nu respectă armistițiul energetic
Zelenski anunţă că Ucraina va răspunde dacă Rusia nu respectă armistițiul energetic
Ucraina va răspunde dacă Rusia nu respectă un armistiţiu energetic în această iarnă, a declarat luni preşedintele Volodimir Zelenski, după anunţul neaşteptat al preşedintelui SUA, Donald......
Plan de 100 de milioane de euro pentru Portul Constanța: DP World începe electrificarea totală a celui mai mare terminal de containere de la Marea Neagră
Plan de 100 de milioane de euro pentru Portul Constanța: DP World începe electrificarea totală a celui mai mare terminal ...
DP World investește 100 de milioane de euro în electrificarea terminalului pe care îl operează în portul Constanța.
Hidrocentralele şi reactoarele nucleare din România şi paradoxul energetic din ţara noastră – opinie Dumitru Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă
Hidrocentralele şi reactoarele nucleare din România şi paradoxul energetic din ţara noastră – opinie Dumitru Chisăliţă, ...
România are hidrocentrale şi reactoare nucleare care pot produce electricitate la costuri relativ reduse, însă avantajul ...
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide un centru logistic lângă București
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide ...
Izida Ceramica, cel mai vechi producător de plăci ceramice din Bulgaria și care a deschis anul acesta o subsidiară în ...