Grupul Volkswagen, sub presiunea costurilor: restructurarea ar putea afecta până la 140.000 de angajați, susțin sindicatele

Volkswagen intră într-o nouă etapă a restructurării, în condițiile în care compania trebuie să reducă semnificativ costurile, capacitățile de producție și complexitatea operațională. Sindicatele estimează că până la 140.000 de locuri de muncă ar putea fi afectate în urma măsurilor deja luate sau aflate în analiză la nivel de grup.
Robert Stan - mar, 25 aug. 2026, 10:26
Grupul Volkswagen, sub presiunea costurilor: restructurarea ar putea afecta până la 140.000 de angajați, susțin sindicatele

Așa cum ați aflat deja de la Economica.net, directorul general Oliver Blume și șeful mărcii Volkswagen, Thomas Schäfer, prezintă astăzi, 25 august, planurile de restructurare angajaților de la sediul central din Wolfsburg. În următoarele zile sunt programate reuniuni cu angajații și în alte fabrici germane ale grupului.

Miza este reducerea costurilor și adaptarea structurii Volkswagen la o piață auto în care electrificarea, software-ul și concurența producătorilor chinezi modifică rapid raportul de competitivitate.

Potrivit calculelor sindicatelor, numărul total al locurilor de muncă expuse ar putea ajunge la 140.000. Estimarea include aproximativ 50.000 de reduceri deja convenite în Germania, alte 50.000 de posturi pe care conducerea a indicat că ar putea fi necesare la nivel global și aproximativ 40.000 de locuri de muncă din patru fabrici germane al căror viitor pe termen lung este incert.

Volkswagen nu a confirmat cifra de 140.000. Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că în prezent nu există acorduri privind aceste cifre și a refuzat să comenteze estimarea sindicatelor.

Un deficit de competitivitate de aproximativ 30%

Problema centrală a restructurării este competitivitatea bazei industriale Volkswagen. Vânzările mai slabe din China, costurile ridicate din Germania și utilizarea insuficientă a unor fabrici apasă asupra rezultatelor grupului.

Potrivit informațiilor prezentate de companie, costurile generale ale grupului reprezintă un dezavantaj de aproximativ 30% în raport cu unii concurenți. Volkswagen urmărește să reducă aceste costuri cu cel puțin 10 miliarde de euro.

Planul conducerii nu se limitează la numărul de angajați. Volkswagen analizează reducerea cu încă aproximativ 500.000 de vehicule a capacității anuale de producție din Europa, reducerea numărului de poziții manageriale și simplificarea gamei de modele și variante de echipare.

Datele prezentate de grup în cadrul raportării pentru primul semestru din 2026 arată că Volkswagen își propune să alinieze baza de costuri la un volum de producție de aproximativ 9 milioane de vehicule anual, după ce capacitatea a fost deja redusă cu circa 2 milioane de unități. Compania discută o nouă reducere a capacității tehnice cu peste 500.000 de vehicule atât în Europa, cât și în China.

În paralel, Volkswagen urmărește reducerea cheltuielilor generale globale cu aproximativ 11 miliarde de euro și diminuarea raportului dintre costurile generale și venituri de la aproximativ 16% la 12%.

Sindicatele contestă strategia conducerii

Planurile au generat o reacție puternică din partea sindicatelor. Christiane Benner, șefa IG Metall, a calificat drept „o fantezie ireală” obiectivul conducerii de a reduce costurile și de a majora marja la 9%.

Un lider sindical local a avertizat, de asemenea, că angajații ar putea recurge la greve dacă Blume nu renunță la planurile sale.

Daniela Cavallo, principala reprezentantă sindicală a Volkswagen, susține că angajații nu pot suporta la nesfârșit costurile unor decizii strategice luate în trecut în domeniul software-ului, al vehiculelor electrice și al pieței chineze. Ea a cerut conducerii o perspectivă clară asupra viitorului fabricilor germane, afirmând că „VW are nevoie de o strategie pentru viitor, nu doar de reduceri”.

Pentru conducerea Volkswagen, însă, restructurarea reprezintă o condiție pentru reducerea decalajului de costuri față de concurență.

În această săptămână, Blume și Schäfer prezintă direct angajaților argumentele conducerii, în timp ce alți membri ai echipei de management, inclusiv directorul financiar Arno Antlitz, participă la reuniuni în fabricile germane.

Și Porsche SE cere accelerarea restructurării

Presiunea asupra Volkswagen AG vine și din partea acționarului majoritar. Porsche SE, holdingul asociat familiilor Porsche și Piëch, a cerut conducerii să accelereze măsurile și a avertizat că Volkswagen se află la o „răscruce istorică”.

Interesul financiar al holdingului este direct legat de rezultatele Volkswagen și Porsche AG. Scăderea profiturilor celor două companii pune presiune asupra dividendelor de care Porsche SE s-a bazat în mod tradițional.

În același timp, structura de guvernanță a Volkswagen complică procesul de restructurare. Conducerea nu poate lua pur și simplu toate deciziile privind fabricile și personalul, deoarece reprezentanții sindicatelor au o influență semnificativă în cadrul companiei, iar landul Saxonia Inferioară poate exercita dreptul de veto asupra unor decizii majore.

„Există mulți dușmani, mulți actori cu drept de veto și puțin sprijin”, a declarat Wolfgang Schroeder, profesor de științe politice la Universitatea din Kassel și specialist în relațiile de muncă din Germania și Volkswagen.

Oliver Blume a ajuns în fruntea grupului și datorită reputației sale de conciliator capabil să gestioneze centrele de putere rivale din cadrul companiei. Acum, această capacitate de negociere este pusă la încercare de cea mai amplă etapă de restructurare cu care se confruntă grupul.

„Sarcină titanică”, este caracterizarea făcută situației de Ingo Speich, șeful departamentului de sustenabilitate și guvernanță corporativă al Deka Investment.

Părțile interesate trebuie să colaboreze pentru a găsi soluții pentru grupul Volkswagen, iar scopul lor trebuie să fie protejarea industriei din landul său de origine, a declarat ieri premierul landului Saxonia Inferioară.

„Saxonia Inferioară este o regiune a industriei auto… și așa trebuie să rămână”, a declarat Olaf Lies în timpul unei vizite efectuată ieri la fabrica Volkswagen din Hanovra, una dintre cele cinci uzine ale grupului care se confruntă cu o posibilă închidere. „Acum este important pentru mine să găsim soluții comune”, a spus Lies.

Pentru Volkswagen, miza nu este doar reducerea numărului de angajați, ci și reconstruirea unei structuri industriale capabile să concureze într-o piață europeană mai slabă, cu o concurență chineză în creștere și cu investiții importante necesare în electrificare și software.

Citește și:
– Criză la gigantul Volkswagen – „E dezastru” – Angajaţii sunt „terorizaţi” de pericolul anunţatelor concedieri şi critică modul în care comunică echipa managerială

Te-ar mai putea interesa și
Nou parc fotovoltaic mare cu baterii în România. WALDEVAR a început construcția a 95 MW și 220 MWh stocare în Dolj, pentru chinezii de la SANY
Nou parc fotovoltaic mare cu baterii în România. WALDEVAR a început construcția a 95 MW și 220 MWh stocare în Dolj, ...
WALDEVAR Holding construieste pentru  SANY Group două proiecte energetice co-localizate în Dobrești, județul Dolj, cu o capacitate de 95 MWp de energie solară, 220 MWh de stocare în baterii......
Bateriile de stocare a energiei amplasate în parcuri nu vor mai plăti garanția de 30.000 euro/MW costruit. Proiect de ordin ANRE
Bateriile de stocare a energiei amplasate în parcuri nu vor mai plăti garanția de 30.000 euro/MW costruit. Proiect de ...
ANRE a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care instalațiile de stocare adăugate locurilor de producere ...
Deficitul de ingineri declanşează o criză pentru industria de apărare din Ucraina
Deficitul de ingineri declanşează o criză pentru industria de apărare din Ucraina
Lipsa forţei de muncă devine unul dintre cele mai mari blocaje în calea extinderii producţiei de armament a Ucrainei ...
Bogdan Putinică, fost manager Microsoft, lansează un startup care construiește angajați digitali pentru IMM-uri. Aceștia pot ”munci” în Vânzări, HR, Contabilitate sau IT
Bogdan Putinică, fost manager Microsoft, lansează un startup care construiește angajați digitali pentru IMM-uri. Aceștia ...
Bogdan Putinică, unul dintre cei mai cunoscuți lideri români din tehnologie și fost manager general al Microsoft pentru ...