Prețul cărnii de porc a crescut la nivelul maxim al anului 2026 în România

Prețul cărnii de porc la producător și-a mai revenit după luni bune în care a stat sub costurile fermierilor, dar rămâne cu 19% sub nivelul perioadei similare a anului trecut. A ajuns la cel mai înalt nivel din acest an, după un avans de peste 7% într-o singură săptămână.
Alina Stanciu - mar, 25 aug. 2026, 22:52
Prețul cărnii de porc a crescut la nivelul maxim al anului 2026 în România

Prețul cărnii de porc la poarta fermei a ajuns în săptămâna care a început cu 10 august la o medie de 169,5 euro carcasa de 100 de kilograme, după un avans de 7,3% față de săptămâna anterioară și de 9,1% comparativ cu luna trecută, arată date ale Comisiei Europene consultate de Economica.

Este cel mai mare preț de la începutul acestui an care a debutat cu costuri în jurul a 120 de euro suta de kilograme și în care fermierii au reclamat că sunt nevoiți să vândă sub cost. 

Trendul crescător se resimte în majoritatea statelor membre, astfel că, în medie, prețul carcasei a ajuns la 164,5 euro suta de kilograme, după o creștere săptămânală de 2,4% și una lunară de 4,3%. Chiar și așa, atât în România cât și în restul Europei, porcul este cu mult mai ieftin față de perioada similară a anului trecut, cu 19,3% și respectiv 21,4%.

În Ungaria, spre exemplu, fermierii vând acum cu peste 30% mai ieftin decât anul trecut deși prețurile au crescut cu 6,3% numai în ultima săptămână. Cea mai mică diferență față de 2025, de 4%, a fost raportată însă în Finlanda unde suta de kilograme costă aproximativ 202 euro.

În termeni nominali, cea mai ieftină carne de porc este vândută de fermierii din Danemarca (118 euro suta de kilograme), iar cea mai scumpă de cei din Suedia ( 237,5 euro suta de kilograme).

 

Te-ar mai putea interesa și
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, și snacks-uri, va intra pe piața din România în 2027, printr-un......
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), ...
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...