Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI

Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele liberalilor, susţine că votul dat în Senat pe legea integrităţii "a fost unul greu pentru PNL, pentru că o prevedere ce schimbă regulile în timpul jocului este profund imorală şi incorectă", dar anunţă că Partidul Naţional Liberal "va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea" actului normativ.
AGERPRES - mie, 26 aug. 2026, 14:29
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI

„Votul în privinţa legii ANI a fost unul greu pentru PNL, pentru că o prevedere care schimbă regulile în timpul jocului este profund imorală şi incorectă, indiferent prin ce artificii juridice ar fi explicată. Dar, pentru premierul României şi pentru PNL, partidul cu o răspundere majoră în guvernare, miza unei decizii se raportează în primul rând la România, iar principiul suprem este apărarea interesului ţării. Iar în acest moment interesul ţării de a îndeplini jaloanele până la sfârşitul acestei luni, inclusiv legea ANI şi cea a salarizării, este superior oricărei alte discuţii. Pe de o parte, vorbim despre fondurile europene pe care România nu trebuie să le piardă, iar, pe de altă parte, vorbim despre credibilitatea României că îşi respectă angajamentele asumate. Lipsa acestor fonduri europene ar avea implicaţii asupra bugetului ţării, investiţiile fiind finanţate într-o proporţie importantă din aceşti bani. În plus, ar creşte major riscul ca România să fie depunctată sever la capitolul rating de ţară, cu consecinţe grave asupra nivelului de trai al tuturor românilor”, a scris Ilie Bolojan, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

El subliniază însă că „această lege nu poate rămâne aşa”, scrie Agerpres.

„PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea ei. Vom fi alături de USR în acest demers moral, nu pentru un om, ci pentru a reinstaura reguli corecte. Pentru a completa jaloanele PNRR, mai trebuie adoptată legea salarizării, cu o miză la fel de mare”, a transmis liderul liberalilor.

Miercuri, plenul Senatului a reexaminat Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii (PLx 464/2026), ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale din 17 august şi au votat pentru aprobarea raportului de admitere a legii în forma adoptată după reexaminare de Camera Deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...