Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia

Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, fără a se întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, a afirmat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP şi Reuters.
News.ro - mie, 26 aug. 2026, 14:49
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia

„Au existat contacte între serviciile secrete, dar nu a avut loc nicio întâlnire cu preşedintele rus”, a declarat Dmitri Peskov jurnaliştilor, calificând aceste contacte drept „pozitive”, dar refuzând să comenteze asupra subiectelor discutate, scrie NEWS.ro.

Dmitri Peskov a spus că „este încă prea devreme pentru a spune în ce măsură acest lucru va avea un impact asupra procesului de ieşire a relaţiilor (ruso-americane) din criză”.

Deocamdată nu este prevăzut niciun alt contact, a precizat el, NEWS.ro.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că Putin a fost informat cu privire la rezultatul discuţiilor purtate de Ratcliffe, care au loc pe fondul escaladării războiului din Ucraina şi al blocării eforturilor de a ajunge la un acord de pace durabil între SUA şi Iran.

Întrebat dacă vizitele unor astfel de înalţi oficiali americani ar putea contribui la îmbunătăţirea situaţiei critice a relaţiilor dintre SUA şi Rusia, Peskov a afirmat că aceste contacte dintre agenţiile de informaţii ale celor două ⁠ţări reprezintă un aspect pozitiv. „Aceste contacte continuă adesea chiar şi în cele mai dificile perioade ale relaţiilor bilaterale. Preşedintele nostru, de altfel, a vorbit despre acest lucru. Cu toate acestea, este încă prea devreme pentru a spune în ce măsură acest lucru va contribui, în ansamblu, la scoaterea relaţiilor noastre bilaterale din criza profundă în care se află în prezent”, a spus el. Citeşte mai departe pe NEWS.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune economică asupra Republicii Islamice....
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare de două milioane de euro
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare ...
Derpan SA, societate românească specializată în producţia şi vânzarea de croissante, parte din grupul Golden Foods ...