Nicușor Dan: România nu cere SUA mai mult, România se oferă să facă mai mult

România nu cere SUA mai mult, ci se oferă să facă mai mult, afirmă preşedintele Nicuşor Dan într-un articol de opinie publicat joi pe site-ul Fox News, în care mai transmite, printre altele, că înţelege că recunoştinţa pentru ajutorul american trebuie însoţită de responsabilitate şi dă asigurări că ţara noastră este pregătită să investească şi să-şi modernizeze capacităţile militare împreună cu aliaţii, şi în primul rând cu SUA.
AGERPRES - J, 27 aug. 2026, 18:24
Nicușor Dan: România nu cere SUA mai mult, România se oferă să facă mai mult

Nicuşor Dan îşi începe articolul intitulat „Sunt preşedintele unuia dintre cei mai de încrederi aliaţi ai SUA. Uite cum îi ţinem piept Rusiei”, cu avertismentul că Rusia „este o ameninţare în creştere pe care SUA şi Europa nu-şi pot permite să o ignore”.

„Spaţiul aerian din România a fost încălcat de drone de zeci de ori în ultimele luni. Potrivit unor relatări din presă, serviciile de informaţii americane cred că Rusia ar putea testa hotărârea NATO printr-o mişcare limitată împotriva unei ţări aliate. Pentru România, acest lucru nu este o abstracţie. Ne aflăm pe flancul sud-estic al NATO, la Marea Neagră, şi aveam cea mai lungă frontieră cu Ucraina dintre toţi aliaţii. Am urmărit acest lucru de pe margine timp de ani de zile, cu drone care au trecut în spaţiul nostru aerian şi fragmente care au căzut pe teritoriul nostru. Am învăţat prin experienţă directă că descurajarea este testată mai întâi la hotarul Alianţei”, scrie preşedintele Dan în articolul său de opinie.

„Parteneriatul dintre România şi SUA a fost construit pentru astfel de momente”, adaugă el, subliniind că tăria sa se bazează pe două lucruri, „geografie şi încredere”.

„Geografia nu ne-am ales-o. Încrederea am câştigat-o. Când operaţiunea ‘Epic Fury’ a cerut acces şi sprijin, România a fost printre primii aliaţi care a răspuns. Repede şi public. Asta este ceea ce face un partener de încredere”, mai scrie preşedintele român.

Nicuşor Dan susţine că i-a trimis pe consilierul său pentru securitate naţională, Marius Lazurca, şi pe şeful statului major al armatei, gen. Gheorghiţă Vlad la Washington „pentru a transmite angajamentul României faţă de securitatea Mării Negre, faţă de împărţirea poverii NATO, şi faţă de un parteneriat strategic mai profund cu SUA”.

„Le-am cerut să menţină discuţiile vii, la Washington şi la sediul NATO, să răspundă oricărei întrebări pe care ar putea-o avea aliaţii americani. Şi să transmită clar că România este pregătită să ridice atât nivelul angajamentelor sale, cât şi viteza cu care le implementează”, precizează şeful statului român în articol.

El spune că în spatele acestui lucru se află „o premisă simplă”. „România nu cere SUA mai mult. România se oferă să facă mai mult. Suntem recunoscători leadership-ului american şi înţelegem că recunoştinţa trebuie însoţită de responsabilitate. SUA au dreptate să aştepte ca Europa să asigure mai mult din apropia apărare, iar România sprijină această aşteptare cu bani şi acţiune, inclusiv în ceea ce priveşte obiectivul de a cheltui 5% din PIB pe apărare până în 2025”, transmite Nicuşor Dan.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, asigurând legătura între Sighetu Marmaţiei şi Bila Ţerkva, va......
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele direcții
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele ...
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele ...
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre cei mai bogați oameni din țara vecină
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre ...
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, ...
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei refugiaților din Ceuta
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei ...
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu ...