Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană

Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, pe fondul presiunilor geopolitice în creştere referitor la acest subiect.
AGERPRES - S, 29 aug. 2026, 09:41
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană

Acest vot a fost anunţat în martie, după ce guvernul islandez pro-UE condus de social-democraţi făcuse, după victoria electorală din 2024, anunţul privind un referendum consacrat redeschiderii negocierilor de aderare la blocul comunitar.

Conform AFP, Islanda a solicitat deja în 2009 aderarea la UE în contextul crizei financiare mondiale din acea perioadă, care a lovit serios economia ţării. Totuşi, negocierile de aderare au fost suspendate în 2013 de guvernul eurosceptic aflat atunci la conducere la Reykjavik.

Cu o populaţie de 400.000 de locuitori şi membră a NATO, Islanda este supusă unor presiuni crescânde pentru a-şi consolida legăturile cu Europa continentală. În prezent, ţara cooperează strâns cu Uniunea Europeană în cadrul Spaţiului Economic European şi participă la spaţiul de liberă circulaţie Schengen.

Un punct important în dezbaterea privind o eventuală aderare a Islandei la UE este reprezentat de pescuit şi de controlul asupra zonelor de pescuit, un factor esenţial pentru economia islandeză.

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...