SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril

SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP. Preţul petrolului Brent a sărit pragul de 90 de dolari pe baril.
AGERPRES - lun, 31 aug. 2026, 07:15
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril

UPDATE – Iranul susţine că a atacat ţinte americane în Iordania şi EAU ca represalii la loviturile SUA asupra insulei Larak

Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat luni că au atacat ţinte militare americane din Iordania şi Emiratele Arabe Unite (EAU) ca represalii la loviturile SUA asupra insulei Larak, relatează AFP, Reuters şi dpa.

Atacurile asupra Iordaniei, realizate cu rachete balistice şi drone, au vizat instalaţii tehnice şi de întreţinere, precum şi aeronave poziţionate în două baze, au precizat Gardienii Revoluţiei într-un comunicat citat de media de stat iraniene, scrie Agerpres.

Armata iraniană a avertizat că „orice act de ostilitate va fi întâmpinat cu represalii şi mai puternice”.

Agenţia de ştiri de stat iordaniană Petra, citând armata, a relatat că Iordania a distrus opt rachete care au intrat în spaţiul său aerian.

Conform Gardienilor Revoluţiei, atacul asupra bazelor americane din Iordania a distrus infrastructura tehnică. Iordania, însă, a precizat că forţele sale au interceptat rachetele iraniene înainte ca acestea să poată reprezenta o ameninţare pentru civili sau proprietăţi. Citând un oficial american, CNN a relatat că până în prezent nu a fost raportat niciun impact.

De asemenea, Gardienii Revoluţiei au susţinut că au atacat luni cu drone o bază din EAU unde sunt staţionate trupe americane.

Gardienii Revoluţiei „au vizat zone în care sunt staţionate elicoptere şi trupe americane la baza Al Minhad din Emiratele Arabe Unite, cu zeci de drone de atac”, conform unui comunicat al armatei difuzat de televiziunea de stat.

Iranul a afirmat luni că a răspuns în „legitimă autoapărare” la ultimele atacuri americane, denunţându-le drept „agresiune”.

Teheranul „condamnă ferm agresiunea militară americană împotriva (insulei) Larak”, a transmis Ministerul de Externe iranian într-un comunicat, adăugând că forţele iraniene au răspuns „în conformitate cu dreptul la legitimă autoapărare”, după ce au vizat baze folosite de Statele Unite în Iordania şi Emiratele Arabe Unite.

 

Ştirea iniţială

Aceste bombardamente ameninţă să pună sub semnul întrebării câteva săptămâni de acalmie în războiul din Orientul Mijlociu, care tocmai a depăşit pragul de şase luni, în timp ce preşedintele american Donald Trump a afirmat că preferă presiunea economică împotriva Teheranului, scrie Agerpres.

„Forţele americane au lovit două lansatoare iraniene pe insula Larak”, situată în strategica strâmtoarea Ormuz, a declarat purtătorul de cuvânt al Comandamentului militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), Tim Hawkins, într-un comunicat transmis AFP.

Aceste atacuri au avut loc după ce „forţe ale Gărzilor Revoluţiei Islamice au fost observate pregătindu-se să lanseze rachete încărcate cu mine marine în strâmtoarea Ormuz”, a indicat el.

Atacul s-a soldat cu doi morţi şi doi răniţi, potrivit agenţiei iraniene de presă Tasnim.

După ce au avertizat cu „represalii”, Gărzile Revoluţiei iraniene au afirmat că au atacat instalaţii ale armatei americane la două baze aeriene din Iordania.

„Orice act de ostilitate se va lovi de represalii şi mai puternice”, au anunţat acestea, citate de presa de stat iraniană.

Preţul petrolului Brent a sărit peste pragul de 90 de dolari/baril

Cotaţiile petrolului Brent au crescut cu 2,8%, la 90,60 dolari pe baril, iar preţul petrolului WTI a crescut cu peste 2%, până la 85,11 dolari.

Ostilităţile îşi pierduseră din intensitate în ultima lună, chiar dacă schimburi de focuri sporadice au continuat în regiune, mai ales în strâmtoarea Ormuz şi în jurul său.

Această trecere maritimă strategică, prin care tranzita înainte de război o cincime din hidrocarburile mondiale, se află în centrul conflictului dintre Statele Unite şi Iran, Teheranul blocând trecerea prin ea.

Ca răspuns, Statele Unite conduc o blocadă a porturilor iraniene şi se declară pregătite „să protejeze libera circulaţie a schimburilor comerciale pe această cale navigabilă esenţială”, CENTCOM afirmând duminică seară că a „finalizat deminarea căilor de navigaţie internaţionale”.

Războiul a fost declanşat pe 28 februarie prin atacuri conjugate ale Statelor Unite şi Israelului împotriva Iranului, care a ripostat vizând în special ţările din Golf aliate cu Washingtonul.

Te-ar mai putea interesa și
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, prezentat în premieră mondială la Caravan Salon 2026 din Düsseldorf.......
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, ...
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
România se află pe ultimul loc între statele din Europa Centrală și de Est, dar pe locul 13 la nivel mondial al celor ...
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că ...