Parteneriat româno-german în domeniul apărării: OVES Enterprise integrează Nemesis AI în sistemele autonome dezvoltate de STARK

OVES Enterprise, companie românească de tehnologie specializată în sisteme autonome și aplicații bazate pe inteligență artificială, cu experiență în dezvoltarea și producția de drone, și STARK, companie germană de tehnologie pentru apărare care dezvoltă sisteme fără echipaj pentru domeniile aerian, terestru și naval, anunță un parteneriat strategic.
Lidia Neagu - mar, 01 sept. 2026, 10:49
Parteneriat româno-german în domeniul apărării: OVES Enterprise integrează Nemesis AI în sistemele autonome dezvoltate de STARK

Prima etapă a colaborării vizează integrarea Nemesis AI, tehnologia dezvoltată de OVES Enterprise, cu propriile capabilități AI ale STARK și cu sistemele navale fără echipaj (USV).

Integrarea tehnologiei de inteligență artificială dezvoltată de OVES va extinde capacitatea VANTA de a evita autonom obstacolele, de a naviga în medii în care semnalul GNSS nu este disponibil, de a interpreta datele furnizate de senzorii de la bord și de a estima distanța până la obiectele detectate.

Parteneriatul este formalizat printr-un memorandum de înțelegere (MoU – Memorandum of Understanding) semnat recent și stabilește cadrul unei colaborări mai ample pentru dezvoltarea și integrarea de soluții software și echipamente destinate sistemelor autonome de apărare.

„STARK știe să construiască și să aducă rapid pe piață sisteme de apărare cu un grad ridicat de complexitate. Există zone tehnologice în care capabilitățile pe care le-am dezvoltat prin Nemesis AI pot completa și îmbunătăți aceste sisteme.

VANTA este primul produs STARK vizat în cadrul colaborării și este important pentru noi deoarece extinde aplicabilitatea Nemesis AI în domeniul maritim. Vedem acest parteneriat ca pe o colaborare pe termen lung, care poate duce tehnologia OVES Enterprise către mai multe categorii de sisteme autonome și, în timp, către dezvoltarea de produse comune”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.

STARK, printre companiile europene de apărare cu cea mai rapidă dezvoltare

Fondată la Berlin în 2024, STARK dezvoltă sisteme militare fără echipaj și tehnologii bazate pe inteligență artificială pentru operațiuni aeriene, maritime și terestre. Portofoliul companiei include VIRTUS, un sistem de muniție de tip loitering aflat sub contract cu Bundeswehr, (Forțele Armate ale Germaniei) și cu alte state europene, VANTA, care a devenit recent primul USV introdus în cadrul Serviciului pentru Spațiul Cibernetic și Informațional al Forțelor Armate Germane, precum și MINERVA, software-ul său de comandă și control bazat pe AI, destinat coordonării roiurilor de sisteme autonome în operațiuni complexe, multidomeniu.

În iunie 2026, STARK a atras o finanțare de 500 de milioane de euro, destinată în principal extinderii activităților de cercetare și dezvoltare și creșterii capacității de producție în Europa. Printre investitorii companiei se numără Sequoia Capital, Founders Fund și NATO Innovation Fund.

„Colaborarea noastră cu OVES Enterprise reunește capabilități tehnologice complementare într-un domeniu în care viteza de dezvoltare și capacitatea de adaptare a sistemelor la condițiile operaționale reale sunt esențiale. România reprezintă o piață foarte relevantă pentru dezvoltarea sistemelor maritime. Vedem acest parteneriat ca pe o bază pentru proiecte comune în România și, în timp, pe alte piețe europene”, spune Yves Augustus, Sales Director Europe la STARK.

VANTA și relevanța sa pentru securitatea Mării Negre

Sistemele VANTA sunt concepute pentru misiuni maritime autonome și pot fi configurate cu diferite tipuri de senzori și echipamente, în funcție de misiune. Acestea pot fi utilizate pentru supraveghere și recunoaștere, iar configurațiile militare pot integra sisteme de armament pentru neutralizarea amenințărilor.

Pentru OVES Enterprise, colaborarea cu STARK extinde aplicabilitatea Nemesis AI către zona navală, după integrarea tehnologiei în alte sisteme autonome și de apărare. Nemesis AI este deja utilizată în sistemele antidronă EAGLS dezvoltate de MSI Defense Solutions și folosite de armata SUA în Orientul Mijlociu.

Parteneriatul OVES Enterprise – STARK are și o componentă directă pentru România. Cele două companii urmăresc oportunități de integrare a sistemelor VANTA în programe românești de apărare, într-un context în care sistemele navale autonome capătă o relevanță tot mai mare pentru supravegherea și protecția regiunii Mării Negre.

„Marea Neagră este o zonă în care România are nevoie de capabilități autonome de supraveghere, detecție și reacție, adaptate unui mediu de securitate care s-a schimbat fundamental în ultimii ani. Sisteme precum VANTA, completate cu tehnologiile Nemesis AI, pot răspunde unor astfel de scenarii și pot deveni parte din modul în care va arăta în viitor apărarea navală a României”, adaugă Mihai Filip.

OVES Enterprise este o companie românească de tehnologie, specializată în sisteme autonome și aplicații bazate pe inteligență artificială, cu experiență în dezvoltarea și producția de drone, înființată în 2015 la Cluj-Napoca.

Începând cu 2019, compania și-a extins activitatea către proiecte complexe pentru industrii precum automotive, eCommerce, fintech, telecom și pentru instituții guvernamentale internaționale.

În ultimii ani, OVES Enterprise a dezvoltat platforma Nemesis AI, și-a extins activitatea în zona sistemelor autonome și a producției de drone și lucrează la proiectul Sahara, un sistem avansat de rachete de croazieră destinat aplicațiilor din domeniul apărării.

În prezent, peste jumătate din cifra de afaceri a companiei este generată de proiecte internaționale care integrează tehnologii din zona inteligenței artificiale și a analizei de date. OVES Enterprise are peste 200 de angajați și birouri în România, Germania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, SUA și Norvegia.

Te-ar mai putea interesa și
China – Capacitatea de producţie de energie fotovoltaică a depăşit-o pe cea a termocentralelor pe cărbune
China – Capacitatea de producţie de energie fotovoltaică a depăşit-o pe cea a termocentralelor pe cărbune
Autorităţile chineze au anunţat marţi că panourile fotovoltaice sunt acum principala sursă de energie a ţării, depăşind cărbunele, o etapă cheie pentru boom-ul energiei verzi în China,......
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că speră ca pe partea administrativă a Ministerului Afacerilor Externe ...
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 20 de unități în România
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 20 de unități în România
Action, retailerul internațional de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din ...
Românii de la Simtel semnează primele lor proiecte din Italia, 15 MW. Participă la licitații pentru construirea a 300 MW
Românii de la Simtel semnează primele lor proiecte din Italia, 15 MW. Participă la licitații pentru construirea a 300 MW
Simtel, grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și unul dintre cei mai ...