Roşu pe BVB şi marţi. Scăderi puternice pentru Rompetrol Rafinare, Romgaz şi Transelectrica – Ce se întâmplă pe bursa de la Bucureşti

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, cu un rulaj de 24,98 milioane de lei (4,75 milioane de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.
AGERPRES - mar, 01 sept. 2026, 11:15
Roşu pe BVB şi marţi. Scăderi puternice pentru Rompetrol Rafinare, Romgaz şi Transelectrica - Ce se întâmplă pe bursa de la Bucureşti

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,48%, iar indicele BET-Plus, care reflectă evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna un declin de 0,47%, scrie Agerpres.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,50% din valoare, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK a coborât cu 0,66%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor, era pe minus cu 0,36%, iar BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, consemna o scădere cu 0,18%.

În schimb, indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,18%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor erau înregistrate de Promateris (+9,92%), Transelectrica (+5,50%) şi Artego (+3,59%).

Pe de altă parte, în scădere se aflau acţiunile Rompetrol Rafinare (-14,71%), Aeta (-14,55%) şi Compania Energopetrol (-8,79%).

Roşu pe BVB, ieri. Bursa a închis cu scăderi de peste 2% pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis şedinţa de luni (31 august 2026) cu scăderi de peste 2% pe toţi indicii, în timp ce valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 259,21 milioane de lei (49,29 milioane de euro).

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide 20 de companii, s-a depreciat cu 3,61%, până la 33.743,73 puncte.

Indicele BET-Plus, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide acţiuni listate la BVB, a consemnat un declin de 3,62%, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 3,46% din valoare, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a închis cu o scădere de 2,81%.

De asemenea, BET-NG, indicele companiilor din energie şi utilităţi, a coborât cu 3,98%, în timp ce BET-FI, al societăţilor de investiţii financiare, s-a diminuat cu 2,34%.

Indicele BETAeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 3,57%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile Băncii Transilvania, cu schimburi de 59,39 milioane de lei, urmate de acţiunile Romgaz, cu 45,08 milioane de lei, şi de cele ale OMV Petrom, cu 25,95 milioane de lei.

Conform datelor BVB, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile FIAR BET FI Index Invest (+14,56%), COMCM (+14,48%) şi AETA (+9,27%).

Pe de altă parte, scăderile cele mai importante au fost consemnate de acţiunile Rompetrol Rafinare (-15%), Romgaz (-10,45%) şi Transelectrica (-8,90%).

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...