Ghiță pleacă de la conducerea Nuclearelectrica pe 2 octombrie, noul director general este Mihai Laurențiu Gioară, cu mandat de 5 luni

Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii că data efectivă la care renunțarea lui Cosmin Ghiță la mandatul de Director General al SN Nuclearelectrica SA urmează să își producă efectele este data de 02 octombrie 2026, potrivit unui comunicat al companiei. Din 3 octombrie își va începe activitatea noul director, Mihai Laurențiu Gioară.
Mihai Nicuţ - mar, 01 sept. 2026, 19:03
Ghiță pleacă de la conducerea Nuclearelectrica pe 2 octombrie, noul director general este Mihai Laurențiu Gioară, cu mandat de 5 luni

„Consiliul de Administrație al SN Nuclearelectrica SA îi mulțumește domnului Cosmin Ghiță pentru profesionalism, dedicare și implicare în dezvoltarea programului nuclear românesc, menținerea ciclului de combustibil nuclear prin preluarea FPCU Feldioara, dezvoltarea proiectelor de investiții ale companiei, cu accent pe extinderea de capacități nucleare și implementarea de proiecte inovative la nivel european, valorificând, astfel, rolul energiei nucleare dincolo de producție. În egală măsură apreciem efortul și pentru dezvoltarea resursei umane și strategia de formare a unei noi generații de nucleariști”, a declarant Laurențiu Cazan, Președintele Consiliului de Administrație SN Nuclearelectrica SA, în cominicat.

De asemenea, conform Deciziei Consiliului de Administrație, funcția de Director General provizoriu al SN Nuclearelectrica SA va fi asigurată de Mihai Laurențiu Gioară.

Numirea lui Mihai Laurențiu Gioară în funcția de Director General provizoriu al SN Nuclearelectrica SA este pentru o durată a mandatului de maximum 5 luni, cu posibilitatea prelungirii, o singură dată, pentru încă 2 luni, pentru motive întemeiate (în conformitate cu prevederile art. 29^1 alin. 2-5 din OUG 109/2011).

Data începerii mandatului de Director General provizoriu va fi ziua imediat următoare încetării contractului de mandat al Directorului General în funcție, Cosmin Ghiță, respectiv data de 3 octombrie 2026. Mandatul provizoriu al lui Mihai Laurențiu Gioară va înceta la expirarea duratei pentru care a fost acordat sau anterior, în cazul intervenirii unei cauze legale de încetare.

Mihai Laurențiu Gioară are o experiență de aproximativ 12 ani în domeniul energetic, perioadă în care a activat în funcții de conducere (Director General, Director General Adjunct) și de consiliere (consilier, expert) în companii relevante de profil din România, respectiv Electrocentrale București, Compania Municipală Energetică București, Societatea Nuclearelectrica Serv., Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., arată Nuclearelectrica în comunicat.

Mihai Laurențiu Gioară deține în prezent funcția de Director Dezvoltare și Managementul Participațiilor în cadrul SN Nuclearelectrica SA, rol în care a coordonat dezvoltarea operațională a proiectelor majore de investiții ale companiei, inclusiv suportul direct pentru Retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă.

“Performanța și rezultatele obținute în toată perioada în care a activat în cadrul Nuclearelectrica constituie o confirmare a faptului că această nominalizare reprezintă o alegere oportună pentru companie în etapa actuală de dezvoltare. Pregătirea sa profesională include un program executiv MIT (Massachusetts Institute of Technology) – INPO (Institute of Nuclear Power Operations) în tehnologia reactoarelor nucleare, axat pe sisteme de reactoare, protocoale de siguranță și cadre de reglementare la nivel international”, arată Nuclearelectrica.

 

Te-ar mai putea interesa și
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane arestate și mii de afaceri devastate
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane ...
"Simţim cu toţii furie şi ruşine în această seară", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violenţele care au avut loc în contextul protestelor din 17......
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat ...
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania și Belgia
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania ...
Rusia a preluat controlul asupra activelor locale ale mai multor companii europene, inclusiv din Franţa, Germania, Suedia ...
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Orange Romania anunță o nouă extra opțiune, disponibilă abonaților săi începând cu 15 octombrie. Prin parteneriatul ...