Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la Leipzig

Germania va închide ultimul consulat rus din ţară, cel de la Bonn, şi un centru cultural rus de la Berlin, a anunţat marţi ministrul de Externe german Johann Wadephul (foto), după ce autorităţile germane i-au imputat Rusiei incidentul cu o dronă încărcată cu explozibil descoperită la începutul lunii august pe aeroportul din Leipzig/Halle, transmit AFP, Reuters şi DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 01 sept. 2026, 21:21
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la Leipzig

”Am ordonat măsurile următoare, în acord cu cancelarul federal (Friedrich Merz): consulatul general al Rusiei la Bonn va fi închis începând cu 18 septembrie. Contractul ‘Casei ruse’ la Berlin va fi reziliat”, a afirmat Wadephul într-o declaraţie.

El a adăugat că incidentul de la Leipzig nu trebuie privit ca un caz izolat, întrucât ”se înscrie într-un şablon al operaţiunilor hibride ruse în Europa”.

Cu puţin timp înainte, ministrul de Interne german Alexander Dobrindt a declarat că ”în ansamblu, anchetele poliţiei, modul de operare şi informaţiile serviciilor speciale arată că Rusia este responsabilă pentru atacul eşuat cu o dronă încărcată cu explozibil de la aeroportul din Leipzig, luna trecută”.

”Configuraţia dronelor şi utilizarea diverselor componente, explozibilul şi dispozitivele de aprindere au legătură cu alte operaţiuni hibride desfăşurate de Rusia şi cu războiul său contra Ucrainei. Tehnologia utilizată şi interacţiunea diferitelor elemente trebuie să fie calificate de profesionişti şi indică un nivel ridicat de expertiză tehnică, precum şi un efort organizaţional considerabil”, a precizat el.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a reacţionat spunând că Moscova va răspunde la ”toate acţiunile antiruse” ale Germaniei.

În noaptea de 4 spre 5 august, o dronă încărcată cu explozibil a fost descoperită în zona securizată a Aeroportului Leipzig/Halle, în apropierea mai multor avioane-cargo ucrainene, iar după câteva minute s-a înregistrat o coliziune între un avion-cargo al companiei de logistică şi curierat DHL aflat în zbor şi o altă dronă. Aeronava DHL a reuşit să aterizeze ulterior pe aeroportul din Hanovra fără incidente şi doar cu avarii minore.

Potrivit media germane, care au citat surse apropiate autorităţilor, o a treia dronă a fost găsită zece zile mai târziu la vest de aeroport. A fost găsită o substanţă ce corespundea cu circa 50 de grame de hexogen, un explozibil militar extrem de puternic.

Situat în partea de est a Germaniei, Aeroportul Leipzig/Halle este un centru pentru transporturi militare, mai ales ale armatei germane şi ale aliaţilor din NATO, fiind de asemenea o bază operaţională pentru compania germană DHL şi compania aeriană ucraineană Antonov Airlines.

Te-ar mai putea interesa și
Popeyes deschide în acestă săptămână un nou restaurant în România
Popeyes deschide în acestă săptămână un nou restaurant în România
Popeyes anunță că inaugurează joi primul restaurant din Timișoara mergând mai departe cu expansiunea în țară, astfel că Timișoara este al patrulea oraș din România unde Popeyes își......
Ghiță pleacă de la conducerea Nuclearelectrica pe 2 octombrie, noul director general este Mihai Laurențiu Gioară, cu mandat de 5 luni
Ghiță pleacă de la conducerea Nuclearelectrica pe 2 octombrie, noul director general este Mihai Laurențiu Gioară, cu ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii că data efectivă la care renunțarea ...
Primăria Constanța anunță la finalul PNRR că a absorbit peste 239 de milioane de euro
Primăria Constanța anunță la finalul PNRR că a absorbit peste 239 de milioane de euro
Primăria Constanţa a informat, marţi, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă ...
Costul real al unei vacanțe exotice: Cum să planifici un sejur în Mauritius fără surprize financiare
Costul real al unei vacanțe exotice: Cum să planifici un sejur în Mauritius fără surprize financiare
O destinație îndepărtată precum Mauritius este adesea asociată automat cu bugete exorbitante. Totuși, din punct de ...