Aceste două nave comerciale turceşti s-au ciocnit în jurul orei 03:00 (00:00 GMT) la 18 mile marine (aproximativ 33 km) sud de Silivri, un district din vestul Istanbulului, scrie Agerpres.
Nave şi elicoptere ale pazei de coastă au fost trimise la faţa locului pentru căutare şi salvare.
Conform biroului guvernatorului, la una dintre nave, petrolierul Alsu, nu s-au înregistrat daune vizibile.
Autorităţile nu au reuşit să stabilească legătura cu echipajul de pe cealaltă navă implicată în coliziune.
„În prezent este imposibil să se stabilească contactul cu nava comercială Tugberk Imamoglu şi cei 10 membri ai echipajului său”, a precizat biroul guvernatorului într-un comunicat.
Autorităţile nu au specificat ce încărcătură transporta nava Tugberk Imamoglu, care traversa Marea Marmara spre Marea Neagră.