UE vrea să îşi dezmembreze serviciul diplomatic şi pregăteşte votul cu „majoritate calificată” – presă

Comisia Europeană pregăteşte planuri de dezmembrare a serviciului diplomatic al Uniunii Europene şi intenţionează să preia părţi din acesta, scrie miercuri cotidianul Financial Times, citat de Reuters.
AGERPRES - mie, 02 sept. 2026, 09:01
UE vrea să îşi dezmembreze serviciul diplomatic şi pregăteşte votul cu

Oficiali de rang înalt au început să analizeze ce funcţii ale Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) ar putea fi absorbite de departamente existente ale Comisiei, afirmă publicaţia pe baza unor surse informate despre proces, scrie Agerpres.

Reuters nu a fost imediat în măsură să verifice ştirea.

SEAE este condus de Kaja Kallas, vicepreşedintă a Comisiei Europene pentru afacerile externe şi politica de securitate.

Conform publicaţiei Politico, Kallas a primit o scrisoare semnată de mai multe state europene, printre care Franţa şi Germania, în care se propun cinci modalităţi de accelerare şi eficientizare a procesului de luare a deciziilor în domeniul politicii externe şi de securitate a Uniunii.

Una din aceste măsuri ar fi utilizarea mai frecventă a votului cu majoritate calificată. În prezent, deciziile în domeniul respectiv trebuie aprobate în unanimitate de cele 27 de state membre.

Politico reaminteşte că în mandatul fostului premier ungar Viktor Orban decizii susţinute de toate celelalte 26 de ţări au fost blocate prin veto de Ungaria.

Până acum, Germania în special a fost promotoarea generalizării procedurii de vot cu majoritate calificată, în timp ce Franţa şi alte ţări s-au opus unei astfel de modificări.

Scrisoarea menţionată este semnată de miniştrii de externe din Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Olanda, România, Spania şi Suedia.

Documentul mai propune accentuarea principiului „cooperării sincere” între membrii UE, în sensul onorării promisiunilor reciproce, chiar dacă acestea nu sunt strict obligatorii din punct de vedere legal; „abţinerea constructivă” în loc de veto, pentru a nu împiedica Uniunea să acţioneze; interzicerea condiţionării de „chestiuni fără legătură”, contrar practicii de blocare a unor decizii colective prin ameninţări cu veto în caz că alte ţări nu sunt de acord cu o solicitare a uneia într-un alt domeniu.

Scrisoarea urmează să fie discutată săptămâna aceasta de miniştrii de externe europeni reuniţi la Wicklow, în Irlanda, pentru discuţii neoficiale în format Gymnich. Printre subiectele abordate este şi cel al reformării SEAE.

O altă scrisoare la care a obţinut acces Politico, semnată doar de Franţa şi Germania, propune pentru Kallas atribuţii inclusiv în domeniul relaţiilor externe comerciale şi de apărare, precum şi includerea unei părţi din personalul SEAE într-un nou departament de relaţii externe al Comisiei Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială pentru respectarea ţintei de deficit bugetar, în condiţiile în care......
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...
Irakul a pierdut 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
Irakul a pierdut 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
Irakul a pierdut aproximativ 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, din cauza scăderii ...