Directorul Danone, Adrian Pascu, pleacă din companie. Grupul a numit un expat pentru a conduce de la București operațiunile din Europa Centrală

Producătorul de lactate Danone l-a numit pe Konrad Kowalik în funcția de Managing Director pentru Europa Centrală începând cu luna iulie 2026. Acesta va prelua rolul ocupat anterior de Adrian Pascu care a decis să părăsească compania. Kowalik va coordona activitatea Danone în România, Bulgaria, Ungaria, Cehia și Slovacia, fiind responsabil de implementarea strategiei de creștere a companiei în regiune, de la sediul din București.
Alina Stanciu - mie, 02 sept. 2026, 11:43
Directorul Danone, Adrian Pascu, pleacă din companie. Grupul a numit un expat pentru a conduce de la București operațiunile din Europa Centrală

Konrad Kowalik își va desfășura activitatea din București de la unde va coordona business-ul din România, Bulgaria, Ungaria, Cehia și Slovacia.  El îi succede lui Adrian Pascu, care își continuă parcursul profesional în afara companiei Danone, după mai bine de 20 de ani în care a avut diferite roluri în cadrul grupului, a anunțat producătorul.

Pascu a fost Director General pentru Europa Centrală din iulie 2024.

În noua sa poziție, Konrad Kowalik se va concentra pe accelerarea performanței sustenabile a afacerii, consolidarea parteneriatelor cu clienții, stimularea creșterii pe piețele din regiune și întărirea colaborării între echipele și funcțiile din Europa Centrală.

Cu o experiență de peste două decenii în industria bunurilor de larg consum, Konrad Kowalik aduce o pregătire solidă în domeniile vânzărilor, marketingului, strategiei comerciale, managementului categoriilor și conducerii organizaționale. De-a lungul carierei sale în cadrul Danone a ocupat mai multe poziții de conducere, inclusiv cea de Country Manager pentru Țările baltice, Director de Vânzări și Director Comercial la Nutricia Polonia, iar, cel mai recent, a deținut funcția de Director de Zonă pentru Asia-Pacific și Japonia în cadrul Evian Volvic Alpro International.

„Sunt onorat să preiau această nouă responsabilitate și să lucrez alături de echipele talentate din Europa Centrală. Regiunea oferă oportunități semnificative de creștere, inovare și investiții, iar eu sunt nerăbdător să construiesc pe baza fundamentelor solide ale Danone pentru a genera valoare sustenabilă pentru consumatori, clienți și parteneri”, a declarat Konrad Kowalik.

La începutul acestui an, Danone România a finalizat o nouă etapă importantă a procesului de modernizare a fabricii sale din București, printr-o investiție de 10 milioane de euro într-o nouă linie de ambalare. Unitatea de producție, care are o istorie de 27 de ani de producție locală, se numără printre cele mai avansate fabrici din Europa și susține exporturile către alte 17 țări.

Danone a achiziționat fabrica de lactate Miorița din București în anul 1996 și a produs primul iaurt în anul 1999 dupa 3 ani de investitii in modernizarea și retehnologizarea acesteia. În prezent, 1 milion de iaurturi sunt distribuite către consumatorii români, dar și către alte 17 piețe europene. Danone România procesează anual peste 65.000 tone de litri de lapte 100% românesc colectat de la 22 de ferme mari și peste 100 de gospodari.  Danone este prezent pe piața românească cu produse lactate proaspete (Danone, Activia, Danonino, Actimel), produse pe bază de plante (Alpro), precum și cu produsele alimentare pentru bebeluși și nutriție specializată (Aptamil, Milupa, Forticare).

 

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...