Al doilea atac în Germania la rețeaua electrică

Germania se confruntă cu al doilea sabotaj al reţelei electrice, a anunţat miercuri poliţia, care anchetează un posibil act de vandalism asupra unei staţii de transformare din Bergheim, informează Reuters.
AGERPRES - mie, 02 sept. 2026, 11:57
Al doilea atac în Germania la rețeaua electrică

Un purtător de cuvânt al poliţiei a precizat că atacul a avut loc marţi la ora locală 20:00 (18:00 GMT), dar nu a perturbat furnizarea de energie electrică în regiune. El nu a detaliat daunele produse, scrie Agerpres.

Tot marţi, un transport de conductori a deteriorat liniile electrice din landul Brandenburg din estul Germaniei.

Operatorul reţelei electrice, compania Amprion, a comunicat că în al doilea incident este vorba probabil despre un amestec din afară, iar stabilitatea şi funcţionarea reţelei au fost asigurate permanent.

Într-un alt comunicat, producătorul de energie electrică RWE a afirmat că incidentul a determinat deconectarea de la reţea unor termocentrale pe lignit cu o capacitate totală de 4200 de megawaţi. Unităţile afectate din Neurath şi Niederaussem urmau să fie reconectate în următoarele zile. RWE este în contact strâns cu Amprion şi cu oficialităţile.

Autorităţile germane sunt în alertă de nivel ridicat pentru atacuri asupra infrastructurii vitale.

Berlinul a acuzat marţi Rusia de tentativa de atac cu drone de luna trecută asupra unui avion de marfă ucrainean, pe aeroportul Leipzig/Halle.

Reţeaua electrică din Germania a mai fost atacată în trecut, inclusiv de suspecţi militanţi de extremă stânga.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir Zelenski, afirmând că Moscova a lansat în ziua precedentă un atac "masiv"......
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere ...
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional care limitează împrumuturile publice
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional ...
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate ...
Anthropic cumpără compania de securitate AI Opaque Systems, fondată de profesoara universitară Raluca Ada Popa
Anthropic cumpără compania de securitate AI Opaque Systems, fondată de profesoara universitară Raluca Ada Popa
Anthropic, compania americană care a creat asistentul de inteligență artificială Claude, a anunțat că va cumpăra Opaque ...