Investitorul chinez pentru hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti ar putea fi selectat până la finele anului

România ar putea selecta, până la finele acestui an, un investitor chinez care să dezvolte proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti în valoare de un miliard de euro şi care a fost amânat trei decenii, a declarat pentru Bloomberg directorul general al companiei de proiect Hidro Tarniţa, Ovidiu Demetrescu.
Economica.net - mar, 03 mart. 2015, 12:27
Investitorul chinez pentru hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti ar putea fi selectat până la finele anului

Cinci companii chineze, inclusiv China Gezhouba Group, Hanergy Holding Group Ltd. şi Guizhou Wujiang Hydropower Development Co. Ltd., au depus oferte preliminare şi neangajante în cadrul etapei de precalificare pentru dezvoltarea proiectului hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti (CHEAP Tarniţa-Lapuşteşti).

Ovidiu Demetrescu a declarat că o listă scurtă cu potenţialii investitori ar putea fi dată publicităţii în următoarele două săptămâni. ‘Vom demara negocierile cu investitorii selectaţi şi de asemenea vom avea discuţii cu o serie de instituţii financiare internaţionale’, a spus Ovidiu Demetrescu, fără a preciza care sunt aceste instituţii. ‘Sperăm să finalizăm procesul de selectare a investitorului până la finele anului’, a adăugat Demetrescu.

România încearcă să construiască o hidrocentrală de 1.000 de megawaţi la Tarniţa-Lăpuşteşti încă din 1980. În prezent, ţara intenţionează să construiască noi facilităţi ecologice de producţie a energiei electrice înaintea închiderii minelor de cărbune în 2018.

Proiectul CHEAP Tarniţa-Lăpuşteşti este gestionat de compania de proiect Hidro Tarniţa. Construcţia centralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti presupune o investiţie greenfield estimată la aproximativ un miliard de euro, ceea ce va contribui semnificativ la dezvoltarea economică a ţării, dar şi a zonei situate în apropierea oraşului Cluj-Napoca. Durata estimată a construcţiei este între cinci şi şapte ani, proiectul presupunând crearea a peste 4.000 de locuri de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, potrivit prognozelor consultate de noi....
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 13,63 milioane de lei, respectiv de 2,54 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I ...
Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”, îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”, îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski are sprijinul propriului său popor, care numai acesta poate decide de cine să ...