Moscova se aşteaptă ca China să cumpere peste 60% din gazele naturale exportate de Rusia până în 2030

Până în 2030, peste 60% din toate exporturile de gaze ale Rusiei vor merge către piaţa chineză, a declarat vineri vicepremierul rus Alexander Novak, într-un discurs la Forumul Economic Estic de la Vladivostok, transmite EFE.
AGERPRES - vin, 04 sept. 2026, 15:24
Moscova se aşteaptă ca China să cumpere peste 60% din gazele naturale exportate de Rusia până în 2030

Alexander Novak a adăugat că, numai în acest an, Rusia şi-a majorat cu 25% livrările de gaze către China, menţinându-şi poziţia de principal furnizor de acest tip de combustibil pentru gigantul asiatic. De asemenea, Novak a susţinut că exporturile ruseşti de gaze naturale lichefiate (GNL) către China „înregistrează o creştere record”, scrie Agerpres.

„În ultimul deceniu, volumul exporturilor a crescut de peste 50 de ori, iar Rusia a devenit unul dintre cei mai importanţi trei vânzători de gaze naturale lichefiate pe piaţa chineză”, a spus Alexander Novak, subliniind că grupurile chineze sunt implicate în proiecte majore în acest sector în zona Arctică a Rusiei.

Novak a adăugat că „următoarea etapă a cooperării constă în a face colaborarea energetică mai rezistentă la factorii externi”. „Pentru a realiza acest lucru, trebuie să dezvoltăm infrastructura proiectelor transfrontaliere: construirea şi modernizarea conductelor de gaze şi petrol, a instalaţiilor portuare, a instalaţiilor energetice, a coridoarelor de transport şi logistică şi a asigurărilor”, a afirmat oficialul rus.

Vicepremierul Novak a adăugat că, în contextul actual al sancţiunilor occidentale, care au obligat Rusia să caute pieţe alternative în Asia, în special în China şi India, „94% din exporturile de petrol rusesc se îndreaptă către ţări prietene”.

„Având în vedere întreruperile aprovizionării din Orientul Mijlociu din cauza escaladării situaţiei militare şi politice (din Iran), companiile ruseşti şi-au demonstrat încă o dată capacitatea de a garanta livrări neîntrerupte pe termen lung şi la preţuri corecte de piaţă”, a spus Novak. El a subliniat că „cel mai important lucru pe care Rusia îl oferă pieţei internaţionale, pe lângă resursele sale, este fiabilitatea.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă: “Țineți cont de ce s-a întâmplat în acest an!”
Avertisment pentru construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă: “Țineți cont de ce s-a întâmplat ...
Comitetul interministerial Bala, format prin decizie a prim-ministrului pentru a mai atenua din efectele crizei generate de debitul mic al Dunării, atrage atenția că proiectul de finalizare a......
Lenovo Tech World revine la CES 2027, pentru a contura următoarea etapă a erei Hybrid AI
Lenovo Tech World revine la CES 2027, pentru a contura următoarea etapă a erei Hybrid AI
Lenovo anunță că Lenovo Tech World, evenimentul său anual dedicat inovației, revine la CES 2027, în Las Vegas. Organizat ...
Ilie Bolojan observă că creșterea TVA a fost foarte criticată, dar, surpriză, în actualul program de guvernare nu este prevăzută reducerea taxei
Ilie Bolojan observă că creșterea TVA a fost foarte criticată, dar, surpriză, în actualul program de guvernare nu este ...
Premierul interimar Ilie Bolojan atrage atenţia că programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu nu ...
Ministrul propus al Transporturilor, Ştefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificare undeva la 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul
Ministrul propus al Transporturilor, Ştefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificare undeva la 7,2 miliarde de lei pentru ...
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară, pentru ...